Categorie: Mai zic una, mai spun alta

O familie dintr-un sătuc din Malaga își ținea bunica în pat pentru a putea primi în continuare pensia acesteia. În jurul casei mirosea extraordinar de bine a vanilie, flori de câmp, scorțișoară, conifere… Femeia era moartă de mai bine de un an.

În Barcelona a fost arestată o bandă de hoți condusă de un român de 55 ani. Hipiot, yoghin, contorsionist pe Ramblă, își pregătea spargerile doar după ce consulta horoscopul. Ducea o viață simplă, într-o căsuță sărăcăcioasă pe care și-o făcuse din materiale de la gunoi. Reușise să-și cumpere o bucată de pământ din banii agonisiți. Alt visător trezit la realitate.

În acest timp, milioane de români au ieșit în stradă să protesteze împotriva guvernului Dăncilă care a tăiat fondurile persoanelor cu dizabilități.

E ca la tombolă (varianta optimistă), una din trei e falsă.

Reclame

Dadaism

O tânără termină liceul cu profil de bio-chimie în 1994. Trei ani mai târziu devine asistentă medicală, absolvind școala postliceală de stat. Lucrează într-un spital județean și la cabinetul unui medic de familie. În 2002 pleacă în occident unde, după un examen pentru omologarea diplomei și cursuri pentru învățarea limbii, lucrează ca asistentă medicală până astăzi. Să presupunem că vrea să se întoarcă în țară.

În acest moment, pentru a lucra în sistemul sanitar românesc, trebuie să dea nu știu câte diferențe, taxe, hârțogăraie, o perioadă de practică (wow!) într-un spital/cabinet/clinică și, limpede ca lumina zilei, ar trebui să aibă și un plic cu câteva mii de euro pentru șpaga de la angajare. Deci statul care te-a format ca profesionist nu mai dă doi bani pe tine. Iar politicienii, această specie ipocrită, vor ca românii să vină înapoi.

Tot în această perioadă un infractor italian lucrează ca medic chirurg în România pe baza unei diplome false obținută într-o facultate inexistentă din Kosovo.

Absurdul sublim al unui stat condus de penali.

E frig. Țipă vântul și pe aici, dar nu atât de tare ca acasă unde cad copacii ca scobitorile din cutie. Vine gerul din nord, se izbește un pic de briza marină și gata, ai senzația că totul se calmează. Ies din bloc. Trec strada, intru în bar la Roni, cer o cafea cu lapte. Mai sunt vreo zece inși. Fiecare cu ale lui. Se citește ziarul, alții vorbesc despre noile cauciucuri scoase de nu știu ce firmă daneză, o doamnă râde pe Whatsapp și trimite un selfie blondin.

Pe televizorul agățat în perete se lăfăie Nicolas Maduro. Aleargă înconjurat de generali. E-n formă. Dansează salsa și cere loialitate armatei. ”Fără trădare. Armata bolivariană e cu poporul!” Nu suflă o vorbă despre miile de arestați ai opoziției, despre foametea care domnește în supermarketuri, despre inflația care a dus kilul de cartofi să coste cât un salariu mediu, nu suflă o vorbă despre milioanele de venezueleni care au părăsit țara din 2015 încoace. O nație care stă pe pungi imense de petrol intră în criză din cauza unor demenți.

La noi nu se mai știe numărul de morți din cauza gripei, gerul ne congelează iarăși pe nepregătite, partidele vechi și noi nu pot ieși din paradigmă, inapte fiind să comunice cu propriul electorat. Mă rog, nimic nou. Ba da, iese tifonul prin uretră și cormoranii patinează-n Herăstrău. Doamna a mai trimis un selfie și a ieșit la o țigară.