Categorie: Mass-media

Despre trecut, diasporă și „Negustorul de pipe”

Paul Gabor, scriitor în Căpșunistan: „Să nu ne facem iluzii, românii nu au o comunitate. Suntem dezbinați, invidioși, ne urâm între noi”

APDA, 26 aprilie 2018 – Paul Gabor locuiește de 18 ani în Spania, în „Căpșunistan”, cum a botezat-o el. A lucrat în presa gălățeană, dar a continuat să scrie și după plecare, publicând în mass-media română relatări despre românii din diasporă. Acum și-a publicat prima carte, „Negustorul de pipe” (Editura Herg Benet), pe care o va lansa în patru locații din țară în următoarele zile.

Paul Gabor, de ce ați plecat din România?

«Lucrasem câțiva ani de zile ca redactor muzical în „Radio Alfa” și „Radio Galați”, după care mi s-a ivit ocazia să conduc redacția unei televiziuni locale și a unui săptămânal central care își deschisese și filială la Dunăre. Schimbarea nu m-a surprins foarte tare, știam că politicul intra cu picioarele peste tot, dar nu mi-am imaginat niciodată că se va ajunge la dictarea efectivă a subiectelor și la interzicerea multora dintre ele.

Nu am putut să stau foarte mult în apropierea unor găinari, patroni de buticuri și cluburi de fotbal care dețineau pe atunci parte din presa gălățeană, mi-am făcut bagajele și am plecat în Spania în mai 2000. Iliescu se pregătea să revină pe cai mari, pariasem cu niște prieteni și am câștigat. Partea proastă este că a revenit atunci, iar astăzi, după 18 ani, generația lui nu dă semne să plece.

Ca să răspund: am plecat de silă, din prea multă furie, împins de refuzul de a fi slugă pe tarlaua unor analfabeți. Lucrurile nu s-au schimbat foarte mult nici în ziua de azi, deși optimiștii mă pot contrazice în felul lor, amuzant și binevoitor.»

Ați găsit în Spania ceea ce v-ați închipuit că veți găsi? În 18 ani, care sunt bornele vieții dvs. din Spania?

«Nu aveam nicio imagine concretă despre Spania. Am plecat cu câteva clișee în minte, fără să știu o boabă de castellano, cu două genți de voiaj și 700 de dolari în buzunar. De la microfon am trecut imediat la lopată, drujbă, spălat piscine, vase, am lucrat ca ajutor de bucătar, barman de vinuri într-un loc fabulos, șofer de furgonetă și de camion pe rute internaționale, am mâncat prin parcări, pe câmp, pe plajă, cățărat pe cisternă sau la -20 de grade, am băut prin toate colțurile Europei cu turci, polonezi, nemți, portughezi, suedezi, spanioli, ucraineni, am stat la masă cu națiile lumii, am râs și am plâns împreună pe malul Atlanticului, în Algeciras, la Berlin, în Sicilia, în periferiile Parisului, Amsterdam și Bilbao.

Spania mi-a oferit diversitate, respect, am întâlnit o societate mult mai deschisă și primitoare decât multe altele din Europa, am schimbat multe locuri de muncă pentru că întotdeauna încerc să merg mai departe, nu suport limitele, jaloanele și comenzile absurde. După ce am umblat prin lume, am hotărât să mă așez „acasă”. Însemnând Tarragona, pe malul Mediteranei. Am făcut o școală de trei ani de fizioterapie și muncesc pe cont propriu. Borne? Nimic filosofic. Muncă, liniște, familie, o soție care mă suportă și nu m-a aruncat încă peste balcon, integrare și bună înțelegere cu cei din jur. Îmi salut vecinii, indiferent de oră. Indiferent dacă îi cunosc sau nu, dacă ei mă salută sau nu. E fundamental.»

hb1

Ați continuat să scrieți, în presa românească și acum publicați prima carte. Cum vi se pare, de departe, nivelul presei românești, ca formă și conținut?

«Am continuat să colaborez atunci când oamenii de acasă au considerat că am ceva de spus. Am scris pentru „Viața Liberă” din Galați, „Academia Cațavencu”, sunt contributor în limita timpului la „Republica.ro”, intru din când în când pe „Radio România Actualități”. Încerc să-mi păstrez cumpătul și luciditatea în ceea ce scriu, chiar dacă tonul meu este considerat de multe ori acid și nu foarte comod.

Nu sunt eu cel care poate să dea o notă presei românești, ar fi o dovadă de prea puțină inteligență din partea mea. Dar mi-ar plăcea enorm să nu mai existe slujbașii „la baron”, aș fi fericit dacă jurnalistul ar putea să scrie fără teama unui apel telefonic venit de sus. Știm cu toții cum funcționează presa, cu foarte puține excepții: ai salariu dacă există publicitate, există publicitate dacă partidul iubit dorește să existe. Pentru că, nu-i așa?, afaceri fără politică nu se poate. Nu intru în detalii, mă indispune apariția unora care vor veni să-mi urle în ureche că nu-i așa.»

Ce vom găsi în cartea „Negustorul de pipe”?

«Sunt 140 de miniaturi. Este un volum de proză scurtă prin care provoc cititorii să se joace cu mine, cu bipolaritatea absurdă a ideilor mele, cu personajele pe care le aduc în pagină, îi invit să privească cu atenție tablourile pe care le creez din fraze, să se implice erotic uneori sau să-și formeze o continuare a acestor imagini cu care se vor întâlni în carte.

„Negustorul de pipe” m-a calmat mult, mi-a răcit bine nervii pe care îi am atunci când privesc situația din țară și m-a făcut să redescopăr plăcerea abandonului în fața tastaturii și a unei foi goale. Scriu de foarte mulți ani, dar nu am avut până de curând curajul să adun textele într-un manuscris. Am făcut-o abia atunci când au început să-mi vină semnale din partea unor oameni cu criterii solide în lumea literară de la noi, care mi-au dat de înțeles că nu scriu chiar atât de rău pe cât credeam. „Herg Benet” – o editură românească, specializată în literatură contemporană, a pariat pe manuscrisul meu și am reușit să aducem cartea în fața publicului chiar în aceste zile. Poate fi găsită în librării, pe site-urile de specialitate, chiar și eu, din Spania, mai pot trimite câteva exemplare pentru cei care doresc acest lucru. Voi fi prezent și la patru lansări în țară – Cluj 14 mai, Galați 26 mai, București Bookfest 2 iunie și Brașov 4 iunie.

Care este relația dvs. cu românii din Spania? Simțiți că sunteți parte a unei comunități?

«Nu voi încerca să fiu amabil în ceea ce voi spune, dar nici nu am devenit un mizantrop ridicol. Există o comunitate a românilor doar cu numele. Sigur, cu toții avem prieteni, există afinități, conversații, întâlniri, grupuri, există excepții și momente frumoase. Dar să nu ne facem iluzii, românii nu au o comunitate.

Suntem dezbinați, invidioși, ne urâm de foarte multe ori între noi, ne-am săpa groapaunul altuia cu zâmbetul pe buze, iar unii și-ar vinde și mama pentru un „beemveu” la mâna a doua. Comunismul ne-a sălbăticit, ne-a distrus criteriile de valoare, ne-a arătat că totul e valabil, că se poate călca nonșalant pe orice fel de cadavru pentru a obține confort în viață.

Milioanele de români care au plecat din țară după 1989 nu s-au strâns în brațe peste hotare, ci au continuat să-și caute un rost, un loc de muncă, să-și crească copiii și să-și facă o casă. Au plecat de acasă pentru că politicienii sunt incapabili, corupți, sunt în mare parte niște mafioți fără scrupule, interesați doar de buzunarul propriu. Și atât. Să nu ne fandosim, nici să nu ne îmbătăm cu apă rece.

Românii nu au avut timp, nici chef, să-și schimbe radical mentalitatea, chiar dacă s-au trezit peste noapte în țări cu un nivel civic impresionant. Au preferat să rămână în bula lor, să-și petreacă sărbătorile în familie, la grătar,  sărmăluțe și manele, să vadă telenovele și bârfe prin cablu, dar au ales să se implice extrem de puțin.

Nu mă simt parte a comunității, deloc. Am relații cu românii din zona în care trăiesc, dar cu foarte puțini. Prefer o discuție de calitate, fără să pozez în elitist de cârciumă, îmi petrec timpul doar cu oamenii pe care eu îi aleg. Îmi administreprintrez viața așa cum eu cred de cuviință. Nu cred în hore, în mulțimi adunate de dragul adunării, nu cred niciodată în manifestări de circumstanță și în hăhăieli udate cu bere, mai ales dacă sunt sponsorizate de partid. Sper să fi fost bine înțeles.»

Folosiți des în scrierile dvs. termenul „Căpșunistan”. Un stereotip ridicat la rang de paradigmă a unui popor fugit de acasă?

«„Căpșunistanul” este un termen pe care eu îl folosesc cu drag. Am botezat astfel Spania pentru că o consider, într-un fel, un loc în care ne-am adunat. În care soarta ne-a adunat. Putea fi Kazahstan, Afganistan… Dar am ales fructul-etalon și i-am dat un alt nume țării în care locuiesc acum. Observ că a fost adoptat și pe internet și e folosit în conversații. Unii folosesc cuvântul pentru a denumi poziționarea geografică a românilor de pretutindeni. „Din Căpșunistan pentru acasă” ar putea fi o formulă de adresare a radiourilor din diasporă.»

Ce ar trebui să se schimbe în România pentru ca românii să nu mai emigreze în masă?

«Clasa politică. Politicienii. Câți? „Toți, în plm” – vorba lui Adi Despot. Cu foarte puține excepții, toată liota asta de mancurți ar trebui să plece acasă sau să înfunde pușcăriile. Dacă o nouă clasă politică, tânără, cinstită, performantă, educată, ar prelua administrația, ar face legi și le-ar aplica în mod corect, dacă s-ar construi o economie reală în care să nu se mai fure nimic, măcar în următorii 20 de ani, dacă Justiția ar fi lăsată în pace să funcționeze, dacă magistrații corupți ar vizita și ei celulele pe dinăuntru mai des, dacă analfabeții politic ar învăța să voteze cu capul, nu doar cu drojdia din pet, dacă mizeria din mass-media ar dispărea un pic și unii jurnaliști ar pleca în Patagonia la spovedanie, dacă… Dacă… Dacă…

Sunt prea multe de schimbat și nu există dorință, motivație. Ne place și-așa. Lasă că merge și așa. O nație călduță, istovită, care sparge semințe pe marginea șanțului. Păcat. Am tot respectul pentru cei care ridică vocea, pentru cei care ies în stradă și urlă în fața abuzurilor, mă înclin profund în fața celor care mai cred că se poate face ceva și luptă în acest sens. Eu, atât cât pot, atât cât mă pricep, fac și le sunt alături. Dar, cu părere de rău, am senzația că suntem încă extrem de puțini. Și viața curge.»

Aveți în plan să vă întoarceți în România?

«Așa cum merg lucrurile acum, niciodată. Direcția în care pare că merge actuala clasă politică nu coincide cu planurile mele de viitor. Aștept să ne trezim, să ne dăm seama că suntem europeni și că avem nevoie de libertate, de normalitate și de respect. De deschidere și transparență. Mie îmi place să fiu aproape de Berlin, Londra, Paris, Roma, Madrid.

Hasta siempre, amigos.»

Interviu acordat lui Sorin Cehan pentru „Diaspora Azi”.

„Diaspora pe muchie de topor”

Să fim bine înțeleși. Aici nu e nicio tragedie, nu există mii de români care mor de foame, nu pleacă nimeni din Catalunia (excepție face Puigdemont care cerșește acum, se pare, azil politic prin Belgia), diaspora nu cere ajutorul nimănui. Condamn unele titluri imbecile din presa din România și repet încă o dată că informațiile veridice pot veni doar de la cei care cunosc foarte bine realitatea catalană, în special de la cei care trăiesc/trăim aici de foarte mulți ani. Nu costă nimic să dai un telefon, să trimiți un mail, să apeși pe messenger pentru a informa decent. Mulțumesc celor care și-au făcut griji în ultimele zile și m-au abordat în privat pentru a mă întreba dacă suntem ok.

Vinerea trecută am fost contactat de staff-ul emisiunii „În Premieră” condusă de Carmen Avram și am fost alături de echipa trimisă în teren, aici în Tarragona, timp de două zile. Reportajul va fi difuzat, dacă nu intervine nimic, duminica viitoare, 5 noiembre, la ora 19.00. În rest, sunt alături de toți cei care se gândesc încă la Colectiv, la dezastrul și nesimțirea din politica românească. În Catalunia e liniște. Oamenii sunt mai atenți ca niciodată la evenimente, administrația a fost preluată de guvernul de la Madrid și vor fi alegeri regionale pe 21 decembrie. Over and out.

Reportajul „Diaspora pe muchie de topor” poate fi vizionat AICI.

zcarmenavram

 

”Satanicii” de la Colegiul ”A.D. Xenopol” din București

   După tragedia de la Club Colectiv, grija profesorilor de religie de la Colegiul ”A.D. Xenopol” din București este să explice elevilor cum e cu muzica rock și influențele satanice, distribuind aceste pagini. La orele de religie, elevii învață despre ”satanicii” Eminem, Mick Jagger, Lady Gaga și Beatles. Vă rog, printre proteste de stradă și lozinci anti-politicieni, să citiți și să vă cruciți. Cu asta se ocupă învățământul de azi. Știu, de mâine va fi război la ore. Rock’n’roll. Aștept vești despre orice gen de reacție negativă din partea colectivului didactic.

   Materialul integral (click imagine)

   După publicarea materialului pe facebook, presa centrală s-a interesat și a preluat cazul – România TV, Digi24 TV, România Liberă, ProTV, Adevărul (foto).

   Am primit invitația d-nei Mihaela Iacoban, directoarea Colegiului ”A.D. Xenopol” din București, pentru a ne întâlni, împreună cu elevii desigur, la o dată pe care o vom stabili împreună. Cum vacanțele mi le petrec de regulă în țară, presupun că aprilie 2016 va fi perioada în care va fi posibilă această reuniune. E un semnal foarte bun pentru mine, dialogul a fost mereu forma ideală de a epuiza conflictele de orice natură. Mă bucur enorm, cineva mă va pune din nou în bancă.

   Nu există tensiuni, convorbirea a fost extrem de decentă și civilizată. Personal, sunt nerăbdător să ajung din nou în clasă.

   Actualizare 18.12.2015 – Întâlnirea va avea loc pe data de 21 aprilie 2016 la Colegiul A.D. Xenopol din București. A rămas să stabilim ora și o voi anunța aici.

   Actualizare 30.03.2016 – Ne vedem joi, 21 aprilie 2016 la ora 12.00, în sala de festivități a Colegiului ”A.D. Xenopol” din București. Adresa: str. Traian 165, sect.2, București. Telefon – 021 320 57 19 – secretariat. Intrarea este liberă. Contăm pe o discuție deschisă despre problemele din învățământ, având ca punct de plecare incidentul descris în articolul de mai sus. Oricine poate asista și participa la discuții.

    Actualizare 17.05.2016 – Ca o concluzie, am scris următoarele pe facebook:

   ”Nu știu cât de relevante sunt gândurile despre vacanța pe care mi-am petrecut-o în țară, despre oamenii pe care i-am cunoscut și despre cei pe care i-am revăzut, îmi este greu să cataloghez dacă, în ansamblu, a fost o reușită sau nu – pare absurd, nu-i așa? – sau dacă merită să obosesc și să condamn pe cineva să-mi parcurgă senzațiile. Timpul liber face parte din viața privată, dar am câteodată nevoie de acel feedback ce-mi îngăduie să realizez că nu bat câmpii. Și turnesolul e aici, l-am dezvoltat în ultima vreme alături de voi.

   Din categoria ”mișto, frumos, pozitiv, nota 10, etc.” fac parte oamenii pe care am reușit să-i cunosc după o îndelungată ”relație” online, persoane cu care am construit, alături de care am pus umărul, atât cât m-am priceput și am rezistat, prietenii vechi și copiii cu care am reușit să mă întâlnesc datorită deschiderii fantastice de care au dat dovadă câțiva profesori din București și Galați.

   Am rămas plăcut surprins de gestul d-nei Mihaela Iacoban, directoarea Colegiului ”A.D. Xenopol” din București, care m-a invitat pe 21 aprilie la o discuție cu elevii, părinții și profesorii, ca urmare a unui articol publicat la câteva zile după evenimentele din Club Colectiv – https://paulgabor.com/…/satanicii-de-la-colegiul-a-d-xenop…/. S-a discutat despre erori și am ajuns cu toții la concluzia că momentul în care un profesor de religie a vorbit despre rădăcinile ”satanice” ale muzicii rock nu a fost foarte bine ales. Telefoanele la clasă, cele 3 tabere – elevi, părinți, profesori – și conflictele permanente dintre ele, lipsa de comunicare și impresia că dreptatea se află doar într-o singură parte, au fost teme care au venit de la sine pe parcursul întâlnirii. Case closed, cum ar spune un clasic în uniformă.

   Profesorii Oana N Botezatu și Goldu Corneliu de la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” din Galați, precum și Doru Căstăian, profesor la Liceul de Artă ”Dimitrie Cuclin”, tot din Galați, mi-au oferit încrederea lor și m-au invitat să le vorbesc elevilor despre mass-media, libertatea de expresie, manipulare, șansele de a practica un jurnalism liber, lipsit de compromisuri și intervenții, am reușit în trei ore și în trei locuri diferite să iau contact cu tot ceea ce avem în acest moment mai frumos și mai lipsit de prejudecăți: copiii. Le mulțumesc tuturor pentru șansa avută și îmi face plăcere să cred că m-am ridicat la nivelul așteptărilor.

   Din aceeași gamă, nebunii frumoși, fac parte și foștii colegi de radio cu care am reușit să mă întâlnesc Doru Florescu (mi-e indiferent de ce scrie în buletin, Florescu rămâi), Dan-Cătălin Predescu, Ema Turcu, Laura Constantinescu, George Neamu (da, Neamu, cel care nu a încetat să fie un ghimpe în coastă), Cezar Oană și Dănuţ Lungu. Alături de ultimii doi din listă am adus aproape bătrânul Radio Galați și le mulțumesc pentru invitația în emisiune și pentru ”caseta martor”.

   Există și o a doua categorie de care nu aș fi dorit să amintesc și nu aș vrea să dau nume: cei care se încadrează aici sunt micii despoți cu doctorate, filfizonii care cerșesc în mod mizerabil respect și bagă pumnul în gură celor care doresc să vorbească, celor care au o opinie și nu au probleme în a și-o exprima, sunt falsele monumente de pedagogie cu gurița fină și toc subțire la pantof. Aceste personaje lejere, fără esență, doar cu iz, stau încă în fața copiilor și practică o militărie josnică, perfidă, bazată pe șantaj emoțional și pe un sistem de pile și relații care le acoperă comportamentul.”

Prof. Univ. Dr. Cristiana Sîrbu, asasin al limbii române

   Priviți cu atenție următoarele fotografii având la îndemână o cutie de Colebil. Doamna prof. univ. dr. Cristiana Sîrbu este o prezență agreabilă. Doar că pur și simplu produce vomă prin modul în care masacrează limba română. Școala românească ce produce, din păcate, și tâmpiți are la catedră și profesioniști de acest calibru jalnic. Este a mia dovadă că abatorul numit industrie a titlurilor pe bandă rulantă a mai scos un produs finit.

   Personajul din imagine apare în fotografii alături de Ion Iliescu, Petre Roman, Liviu Dragnea, Emil Constantinescu, ofițeri ai armatei. Irelevant pentru mine. Dar ilustrativ pentru a ne da seama cum se practică mersul de-a bușilea pe piscurile parvenirii. Gusturile doamnei pentru mașini, bluze transparente, poptămaș și teotrandafir sunt vizibile. Nimeni nu-i perfect.

   Mergeți pe vârfuri pe wall-ul d-nei Sîrbu. Nu o deranjați dacă doriți să-i vedeți postările și asasinatele ortografice. La primul aviz, acest tip de persoane închid pagina și fac curățenie. După aceea, nici măcar gura nu le mai miroase. Călătorie plăcută. Și gândiți-vă doar un moment: copilul dvs. poate primi educație din partea dânsei.

   Vă doresc ”succesuri”. Abia e luni. Mulțumiri sursei.

   Cazul Cristiana Sîrbu a fost preluat și de mass-media națională: video Observator Antena 1, B1TV, Adevărul, Nasul TV, Academia Cațavencu, Ziua News și de numeroase pagini web de informații.

observatorsincron
Enter a caption

   ”Doamna Cristiana Sîrbu, doctor în Ştiinţe Agronomice şi profesor universitar în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti are o viaţă socială foarte activă pe care o împărtăşeşte cu fanii de pe Facebook. Paul Gabor, un internaut, a realizat chiar o galerie cu câteva dintre „piesele de rezistenţă” – Adevărul

   ”Cristiana Sîrbu, fosta consilieră a lui Ion Iliescu și Emil Constantinescu, ditamai profesorul universitar, așa cum îi place să se laude, pocește limba româna mai ceva ca Maria Grapini. Pesemne, în semn de solidaritate cu europarlamentarul pus la zid de oamenii răi din presă pe motive de gramatică știrbită, doamna fostă comunistă, actuală analfabetă, Cristiana Sîrbu, nu a vrut să-și lase colega de prostie singură. Așa că s-a dat în stambă, s-o vadă toată lumea, inclusiv elevii de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti cărora le predă „an” română. Da, da, ați citi bine. Doamna Cristiana Sîrbu se exprimă și scrie nazal…. adică [an]… căci „î”-ul este arestat în sutien. Priviți cu atenție imaginile selectate de blogger-ul Paul Gabor, iar apoi dezbatem!” – Nașul TV

   ”Sărmâna, doamna Adela, sărmâna şi lu doamna Grapini, ţineţio tot aşea şi vă mulţumim că exista-ţi! Voi, cei fără doctorat şi Steaua României, v-aţi prins acum de ce-i mai bine să fii refugiat sirian decât român european? 🙂 Cetăţean român admirator şi popularizator: Paul Gabor – om simplu, din popor, cu Facebook.” – Academia Cațavencu

Întrebările lui Dan Terteci

Mulțumesc, Dan Terteci, pentru acest interviu:

   Pe Paul l-am descoperit pe facebook. Ceea ce mi-a atras atenția la el au fost postările pline de nerv, argumentele lui, dar mai ales faptul că răzbătea o atitudine rezonabilă. Mi s-a părut la un moment dat că simt o amărăciune în „glasul” scrijelit online. Este un jurnalist plecat din țară în urmă cu 15 ani. A luat calea exilului pentru că aici, spune el, a devenit incomod sau nu se mai regăsea în peisaj. L-am abordat și am discutat împreună, prilej potrivit pentru a ne cunoaște reciproc.

Dan Terteci

Stăm de vorbă zilele astea pe privat, poate construim o discuție interviu?

Paul Gabor

Dane, oricând, în limita timpului disponibil. Cu calm.

Dan Terteci

Mâine poți?

Paul Gabor

Cred că da, între 15 și 18 ora României. E ok?

Dan Terteci

Perfect pentru mine, mulțumesc frumos.

Paul Gabor

Eu mulțumesc, vorbim… Dacă îți vine mai bine, putem discuta mâine de la 10.00 (9.00 la mine), ambele variante îmi sunt comode. Cum dorești.

Dan Terteci

Poate de la 11?

Paul Gabor

Ok… batem în cuie… spune-mi și mie ce planuri ai, așa dintr-o bucată…

Dan Terteci

Să fac un interviu cu un om deștept pentru blogul meu, nu e o temă, c i o discuție

Paul Gabor

Ok, mâine vorbim serios….  azi ești incapabil

Dan Terteci

Incapabil sunt de când m-am născut

Paul Gabor

Bine, Dane, vorbim la cafea… pe-ndelete…

Dan Terteci

Seară faină

Paul Gabor

La fel.

Dan Terteci

Bună dimineața.

Paul Gabor

Bună, Dane.

Dan Terteci

Ești pe mobil? Nu o să putem face mare lucru, o să îți fie foarte greu.

Paul Gabor

Acum am trecut pe laptop. Ok, trage… ai cafea lângă tine? S-ar putea să dispar, mai cade din când rețeaua. Fac ăștia lucrări, montează nu știu ce releu. Așa că…

Dan Terteci

Asta am făcut, că am stat treaz toată noaptea. Am avut emoții știind c-o să vorbesc cu tine.

Paul Gabor

Hai, lasă-mă…

Dan Terteci

Pari un răzvrătit sau e doar marketing?

Paul Gabor

De ce ar fi marketing? Nu vând nimic, Dane.

Dan Terteci

Trafic pe blog.

Paul Gabor

Răzvrătit e mult spus, poate sunt un veșnic nemulțumit. Blogul este 99% în spaniolă. De foarte puțin timp scriu în română pe el. Și doar jocuri de cuvinte.

Dan Terteci

Nemulțumirea asta e factor de progres?

Paul Gabor

Pentru o minte deschisă, fără ca neuronii să pice din cap, da. E un factor real de progres.

Dan Terteci

Pentru o logică a dialogului propun, dacă ești de acord, ca răspunsul la fiecare intrebare să fie într-un singur calup.

Paul Gabor

Te menține treaz. Atent. OK…

Dan Terteci

Ce te nemulțumește fundamental?

Paul Gabor

Inerția. Faptul că avem mereu nevoie să ni se arate drumul, ne punem speranțele în tot felul de înțelepți, de guru, de iluminați. Avem o minte ce doarme cu spume la gură, fericită parcă de faptul că nu o deranjează nimeni.

Dan Terteci

Aici e mult de discutat, Bukowski spunea că pentru a-ți da seama că ești prost trebuie, totuși, să-ți meargă mintea.

Paul Gabor

Dacă voi încerca să fiu elegant, mi se duce naibii doza de sinceritate la vale. Tata are o vorbă: ”Cine-i prost, să moară” Știu, pare abrupt, poate la fel de tăios ca o sabie din filmele lui Tarantino, dar cred că proștii își merită soarta. Îmi cer scuze, nu folosesc lubricant când scriu.

Dan Terteci

În opinia ta, oamenii se nasc proști sau devin cu timpul!?

Paul Gabor

Adaug dacă îmi permiți….

Dan Terteci

Sigur…

Paul Gabor

Dacă s-ar impozita prostia și tupeul, România ar bate PIB-ul Germaniei și pe madam Merkel la fund cu lejeritate.

Dan Terteci

Eu nu cred că românii sunt proști, și tu ești român, și eu, și mamele noastre… Sunt proști peste tot, dar nu cred că densitatea e mai mare la noi ca în alte prăți.

Paul Gabor

Oamenii se nasc buni. Prostia vine cu timpul. Din ignoranță, din lipsa de preocupare a părinților, a sistemului, din viteza cu care suntem obligați să ne câștigăm pâinea, nemaiavând timp pentru altceva. Românii nu sunt proști, nici mie nu-mi plac generalizările, desigur, dar folosesc deseori acest tip de infuzie pentru a-mi trezi oamenii dragi din jur. Uneori trebuie să pui sclipici pe frază pentru a deschide ochii celui care citește.

Dan Terteci

Când ai plecat din țară!?

Paul Gabor

În mai 2000 am ajuns în Spania după o tentativă eșuată de a trece la greci. Nu eram, să neamintim, în UE. Erau granițe ce se treceau noaptea – Albania, Macedonia, etc. M-au prins grecii, mi-au dat o bătaie bună și m-au trimis acasă. Uimitor, mi-am ”uitat” pașaportul în mașina de spălat și am cerut altul nou. Cu care am plecat în Spania.

Dan Terteci

De ce ai plecat?

Paul Gabor

După terminarea stagiului militar în 1994, am cunoscut lumea radioului. Am lucrat în radio și în presa scrisă locală din Galați. Nu sunt un tip comod, am gura mare și de foarte multe ori îți bușesc lucrurile în față. Când nu mai poți, nu mai ai loc, nu mai poți deschide gura sau trebuie să te afiliezi unuia sau altuia, alegi să pleci. Cauți altceva. Am plecat căutând altceva. Un amestec de inconștiență, aventură, luminițe la capătul unor tunele necunoscute. Nu mă simt bine nici azi, când văd că nația din care am plecat condamnă, târziu, nonagenarii torționari, dar râde în fața unui viol terifiant.

Dan Terteci

Ne lipsesc toleranța, spiritul solidar în construcții sociale și mai ce?

Paul Gabor

Ne lipsește moderația, Dane. Suntem prea zbuciumați, prea nerăbdători cu noi înșine. Am scos capul, ca popor, din comunismul ăla ordinar și prea dorim ca toate să ni se întâmple repede. Dacă s-ar putea, fără să facem mare lucru pentru asta. Americanii vin, dar nu ne vor umple hambarele. Am devenit din grânarul Europei, un biet grătar pe care ne sfârâie doar visele în week-end. Suntem grăbiți, trece viața pe lângă noi și ne prinde mereu aruncând ocheade în curtea celuilalt.

Dan Terteci

Simt uneori o mâhnire a românilor plecați peste hotare cu privire la românii rămași în țară. E real, nu există riscul să ne hăituim când am putea să facem o împreunăzidire, cum spuneau sfinții părinți!?

Paul Gabor

Nu cred că cei din afară au ceva cu ceialalți. Există și aici un paradox în legătură cu graba de care vorbeam mai devreme. Poate și noi greșim, cei din străinătate: vedem altceva, alte realități, ne dăm seama că se pot face lucruri și altfel, nu doar prin pile, cumetrii și relații, și vrem ca toate astea să prindă rădăcină și acasă. Pe pagina mea de facebook poate că folosesc mai mulți decibeli în ton, dar o fac cu inima strânsă și cu mare drag. Sunt de părere că trebuie să existe un impuls pentru trezire, iar prin cuvinte e greu dacă nu zgâlțâi un pic. Oamenii deja s-au lenevit, nu mai citesc, ce depășește câteva fraze deja e trecut la capitolul ”boring”, e enervant și plictisitor. S-a dus naibii fondul, acum contează tweet-ul și citatul din Coelho, poza cu ceașca de cafea și pupicul de noapte bună. Eu aleg să pun mâna pe inima celui de lângă mine după ce i-o trântesc puțin de pământ, așa înțeleg eu zidirea.

Dan Terteci

Nu există riscul să ne timorăm?

Paul Gabor

Nu am fost mereu timorați, cât de mult mai putem cădea în genunchi? Vor exista mereu doritori în a ne privi de sus, mereu vor fi interese ca noi să fim doar piață, să fim în patru labe cu gurile deschise și cu eșarfă peste ochi. Ar trebui să ne dăm seama că mai jos nu se poate. Spunea un prieten că ne aflăm în cel mai bun moment al istoriei noastre. Nu sunt apt să evaluez eu istoria românilor, sunt un nimeni în drum, dar pot visa că se poate mai mult. Și am dreptul și obligația de a vorbi, de a arunca cu ”barda” atât cât mi se permite și cât pot avea o țintă, am obligația de a-mi suge eu singur toată gelatina pe care o pot avea la un moment dat în propria-mi coloană vertebrală. Și, peste toate astea, vreau să arăt că există și ghiocei ce stau plecați, dar și cactuși ce stau drepți, în piatră, în mijlocul arșiței.

Dan Terteci

Aici ar trebui nuanțate lucrurile. Un popor care nu își respectă valorile, format din oameni care lasă impresia că nu se respectă între ei, care se vând, poate să fie respectat de celelalte națiuni!?Mă refer aici la politicile publice, nu la fiecare individ în parte.

Paul Gabor

Sigur că nu, până și cei mai aspri negociatori te respectă dacă nu stai în genunchi la masa tratativelor. Trebuie să ne cunoaștem valorile, să le respectăm și să avem în permanență de învățat. Asta nu înseamnă, pe de altă parte, că Burebista, Ștefan cel Mare, George Enescu, Eliade, vor veni să muncească în locul nostru. Trebuie să ne dispară himera asta din cap, ei sunt exemple, vor fi mereu statui puse la locul lor cu respect și admirație, dar nu ne vor lua gunoiul din fața ușii, nici nu mai au puterea de a ne învăța bunul-simț. Politicile publice, îmi pare rău s-o reafirm, sunt de cele mai multe ori făcute de oameni fără nici un fel de pregătire, fără un interes real în a pune ceva pe picioare. Încă nu ni s-a demonstrat ceva în acest sens. Pe plan local se mai fac ”minuni”, mai sunt pe ici-colo gospodari ce răsar ca roua, dar de la București ni se oferă din păcate doar imaginea dezastruoasă a unei haite mereu flămândă, mereu pusă pe furt, o gașcă de profesioniști în barbut politic și economic. Respectul se câștigă, nu se cerșește în Piața Romană.

Dan Terteci

Când vorbeam despre valori nu mă refeream exclusiv la valorile venite din istoria neamului, ci mai degrabă la o restaurație a meritocrației, care să ia locul cleptocrației din ultimii 5 de ani.

Paul Gabor

Când am avut o meritocrație pentru a o putea readuce la locul ei? Niciodată. Acest concept trebuie introdus încă de la grădiniță, trebuie supt de mic, să ne învățăm copiii că doar pe bază de profesionalism, responsabilitate și muncă se poate urca pe orice scară. Cleptocrația e un status, Dane, e o stare de fapt generalizată. E un ”modus vivendi” atât de bine înfipt de sus în jos în societatea noastră, încât alte propuneri ni se par extraterestre. La noi nu poți băga o panseluță în pământ dacă nu o plătești de 15 ori, afară unii fac pușcărie pentru intenție.

Dan Terteci

Dar observ și o atitudine de constatare a situației și resemnare. Nu ieșim din pasivitate. Acel „să se facă”. Cum putem rupe lanțul slăbiciunilor?

Paul Gabor

Recurg la un truism vehiculat în permanență peste tot: printr-o educație normală, civică, responsabilă, bazată pe exemple și atitudini cinstite, având o proiecție realistă asupra a ceea ce dorim de la copiii pe care îi avem în bănci. Există un pericol pe care, din prostie și îngâmfare, riscăm să nu-l vedem: cei mici, pe care credem că-i vom modela la nesfârșit, au și alte repere în ziua de astăzi. Au multă informație la îndemână, au mult mai mult spirit critic decât am avut noi. Pot contrasta rapid orice tip de informație. Vor crește și vor pleca imediat în afară dacă noi nu le vom oferi un mediu normal pentru a-și dezvolta calitățile pe care le au. Să nu ne plângem de pe acum că peste 50 de ani România va fi un parc geriatric. Ne paște asta dacă nu ne trezim acum. Occidentului îi e sete de creiere și de forță de muncă cu bună calificare.

Dan Terteci

Te-ai împlinit după ce ai plecat din România?

Paul Gabor

Ce înseamnă a te împlini, Dan Terteci? Suntem subiectivi pe tema asta. Unii sunt împliniți când își mai adaugă un etaj la vilă. Eu mă simt normal într-o societate ce mă respectă pentru munca mea, îmi pot cumpăra o carte când doresc, pot ieși la un restaurant decent când îmi poftește inima, pot să fac vacanțe, pot să înot în ”apele” care-mi plac și pe care le-am căutat. Mă simt bine în viața mea. În orice moment poate fi loc de mai bine, dar nu-mi fac planuri, nu caut ținte și-mi păstrez suflul pentru a umbla mereu drept pe strada mea, printre vecinii mei, printre cei ce m-au primit.

Dan Terteci

Împlinirea înseamnă, pentru mine, modul în care parcurg drumul, nu destinația. Care e frica ta cea mai mare?

Paul Gabor

Mi-e teamă să mor nemulțumit de tot ce văd și de tot ce se întâmplă. Dar de ce ți-e frică, nu scapi. Mi-e teamă că nu ne vom da seama niciodată că suntem o societate-paiață, cinică, naivă, suntem niște monștri, pe alocuri, ce interpretează un rol extrem de serios pentru a-și camufla nebunia de care suferă.

Dan Terteci

Pesimistule!

Paul Gabor

Îmi cer scuze, prefer dușul rece oricărei supe reîncălzite.

Dan Terteci

Nu ai de ce să te scuzi, cred eu. Mă gândeam acum la un lucru, dacă situația este fără ieșire, e înțelept să ne mai agităm. Știi vorba aia: „unii, aflați în mlaștină, nu se pot abține să nu se agite”! Ce zici!?

Paul Gabor

Am ales să nu mă mai agit de foarte mulți ani, mi-am redus zbuciumul activ în momentul plecării din țară pentru că am simțit că-mi pocnește capul. Acum, de la distanță, răbufnesc uneori pentru că am nevoie de supape din când în când. De ce am ales plecarea și nu am dat din mâini? Pentru că am o viață, dar nimeni nu este atât de capacitat să-și bată joc de ea. Poate doar eu. Și am făcut alegerea.

Dan Terteci

Te-ai întoarce să construiești dacă ai avea ocazia!?

Paul Gabor

Depinde ce înseamnă ocazie. Depinde de câtă libertate ți se dă pentru a construi, de câte garduri trebuie să sari zilnic pentru a cosi iarba ta, pentru a face ordine în propria ogradă. Depinde foarte mult dacă cei de acasă te pot vedea ca un constructor și nu ca pe un infatuat ce vine să dea lecții de etică și morală. Sunt multe variabile în ecuația asta.

Dan Terteci

La ce te așteptai de la interviul ăsta?

Paul Gabor

La o discuție amicală, ceea ce cred că a fost pentru amândoi, la o descoperire reciprocă. Am răspuns invitației tale cu drag și fără să stau pe gânduri. Îți mulțumesc pentru timp și pentru interes.

Dan Terteci

Îmi dai papucii!?

Paul Gabor

Deloc.

Dan Terteci

Zgârcitule.

Paul Gabor

Nu, Dane. Am timp. Încă. Pentru orice mai ai pe trăgaci.

Dan Terteci

Ce ai fi vrut să te întreb?

Paul Gabor

Răspund spontaneității tale, nu aștept nimic precis.

Dan Terteci

Mă gândeam că poate ai vreun subiect pe care ții să ni-l dezvălui.

Paul Gabor

Sincer, nu. Nu am ”marfă” ascunsă.

Dan Terteci

Crezi c interesează pe cineva discuția noastră?

Paul Gabor

Presupun că printre amicii tăi pot fi oameni interesați și de alte ”oglinzi” decât cele pe care le au zilnic. Mi-ar plăcea să știu de ce.

Dan Terteci

Ce „de ce”!?

Paul Gabor

De ce ai m-ai luat țintă-piept?

Dan Terteci

Ah… pentru că așa am simțit, că ești un om mult mai deștept decât mine și îmi place să mă bag în seamă cu oamenii ăștia.

Paul Gabor

Exagerezi, Dane. Și ești amabil.

Dan Terteci

Îți mulțumesc, mă bag la editat și să-l arunc sus. Nu exagerez deloc.

Paul Gabor

Îl publici pe blogul tău?

Dan Terteci

Ambele.