Categorie: Mass-media

Moartea diluată oferită de un sistem corupt

   ”Am deschis o anchetă internă și vom verifica în amănunt cazul Hexi Pharma” este șablonul loazelor care vor și acum să așeze cu discreție totală borangicul peste țambal. Am mari îndoieli că se va întâmpla ceva, deși tăvălugul pornit de echipa lui Tolontan ar trebui să radă sute de capete din sistemul sanitar. A trecut Paștele, am luat lumină, ne-am călcat pe bombeuri picurându-ne ceară pe pantofi, ne-am ciocnit ouăle și ne-am îmbuibat în fața grătarelor incandescente, vor mai trece câteva zile în care atenția ne va fi dirijată către alte subiecte gen ”chiloți, silicoane, legi inepte, dive la cimitir sau mama Zina” și cazul dezinfectanților diluați va fi trecut pe linie moartă. O cascadă de nereguli ce, posibil, a băgat în mormânt zeci sau sute de oameni de-a lungul anilor, se va opri prin sertarele cine știe cărui procuror care nu acționează decât la comandă politică și nu mușcă decât atunci când trebuie.

   Inutil să reiau datele cazului, orice om cu scaun la cap știe din presă că de ani de zile în spitalele țării se spală cu zoaie plătite cu bani grei, iar sălile de operații au aceeași soartă din cauza inconștienței și nesimțirii unor oameni care își umflă buzunarele pe același sistem arhicunoscut – buzele înșurubate pentru a suge de la țeava bugetului de stat. Mafia din Sănătate, pentru că vorbim aici despre încrengături criminale, este atât de puternică, relațiile contractuale sunt atât de solide și de nezdruncinat, încât pare imposibil ca cineva să poată interveni pentru extirpare. Suntem cu toții fecioare în gând cu comportament de curve penale în fapte. Cine nu știe că spitalele și secțiile sunt ”moșiile” unor medici pe care cu greu îi clintești din scaun și de care nimeni nu poate trece? Cine nu știe că directorii vin pe șpagă și/sau linie politică? Cine nu a auzit de firmele-gigant de medicamente care îi protejează pe cei care au grijă ca produsele lor să fie distribuite așa cum trebuie? Comisioane, vacanțe în insule, congrese internaționale, afaceri de familie? Chiar suntem cu toții nebuni? Așa pare, pentru că dacă am fi sănătoși la cap ne-am revolta spontan și s-ar rostogoli, metaforic desigur, căpățâni prin birouri ca biluțele de rulment.

P1010860

   Hexi Pharma produce de ani de zile substanțe pe care le diluează, punând astfel în pericol sănătatea a sute de mii de pacienți prin efectul redus al dezinfectanților asupra bacteriilor. Tot HP controlează și laboratorul care analizează calitatea substanțelor respective. Nimeni nu știe, nimeni nu găsește buba. Ministrul Achimaș Cadariu se face că plouă și îndrugă tot felul de mizerii prin declarațiile făcute. Patronul firmei este medic. Din cele apărute până acum în presă am doar imaginea unui ticălos inconștient care știe la perfecție să profite de un sistem slab, imbecilizat, gata să ofere avantaje oricui știe să aplice ”tabla împărțirii” în toate direcțiile.

   Statul, ca de obicei, se face că nu știe ce se întâmplă. A luat în brațe lema ”vom face anchetă” și se retrage într-un autism sinistru. Dacă depunem un efort pentru a-i observa cu atenție pe cei, teoretic, responsabili, vom vedea pentru a mia oară tabloul unor autorități aflate sub efectul drogurilor, căzute în fund, incapabile să stea în picioare. O liotă de criminali – nu pot fi numiți altfel cei care patronează moartea unor pacienți – care semnează după ureche, își împart comisioanele cu sfințenie, numesc miniștri, secretari de stat și directori prin toate instituțiile țării, ca mai apoi să-și pună în liniște capul pe pernă și să-și ronțăie nestingheriți milioanele dosite.

   Dezvăluirile din cazul Hexi Pharma sunt suficiente, într-o țară normală, pentru a înfunda pușcăriile cu nenumărați indivizi care au simulat până acum corectitudinea, oferind moarte în schimbul avantajelor materiale. Va lua cineva taurul de coarne de această dată? Chinezii au încă pedeapsa cu moartea. Nu instig, nu sugerez, rog țațele să nu sară în tavan cu fustele în cap. Mă gândesc doar la faptul că milogii din noi vor continua să îndese plicul în halat și vor face răni în frunte de la deschisul ușilor cu capul. Pentru că, reamintesc, suntem fecioare în gând și curve în faptă.

Pentru revista ”Academia Cațavencu” 9 mai 2016

Reclame

Ouă, miei și poze în noaptea de Înviere. Candidatul-fariseu, cea mai bună investiție la urnă

   Campania electorală românească are ritm pios, sfâșietor de cucernic și lacrimogen. Balcanici să fim, să ne-ajungă! Ne întrecem în pupături de mâini preoțești, luăm lumină cu chintalul și dereticăm mândri prin bucătării arătând nației cum știm să batem cozonacul și să pictăm cartoanele de ouă ca Van Gogh. Candidații la locale s-au întrecut de Paște într-o Daciadă patetică, devoalând fiecare gusturile culinare, simțul artistic și smerenia în fața celor sfinte. Firea&Pandele, Pocora, Clotilde, Petrescu, candidații din provincie și echipele de campanie ale partidelor, s-au angajat cu toții într-o mascaradă dezolantă garnisită din belșug cu candele și rugăciuni. Este de la sine înțeles: într-o țară în care nimeni și nimic nu mișcă decât cu acordul sfânt al clerului, e sinucidere curată dacă nu te afișezi, electoral și ipocrit, cu zâmbetul pe buze pe scările bisericii în noaptea Învierii, murmurând în cor versetele din Biblie. L-am privit și pe Jiji din Pipera cum dădea lumină norodului, cu cartea de rugăciuni la piept. Nu știu dacă a aruncat cu bani în jur, dar nu m-ar fi mirat. Aș fi vrut să-l văd și pe nerușinatul de Popescu-Piedone, dar probabil că a știut să fenteze camerele de televiziune sau vigilența mi-a fost făcută K.O. de cei care strigau ”Demisia” la Patriarhie. O lume veselă, pusă mereu în așteptare, suntem un neam șturlubatic, pregătit în orice clipă să-i fie luate mințile la mișto de golănașii care vor voturi en-gros. Ca la Dragonul Roșu.

   De ce ai merge tocmai de Paște în Afganistan? Explicația este mai mult decât simplă: pentru a te trage în poza de grup alături de militarii care se află acolo, pentru a ciocni ouă roșii într-o scenetă ieftină de vodevil și pentru a demonstra că președintele a început să capete culoare în obraji și să devină activ, ieșind din muțenia care l-a făcut să piardă foarte mult din procente până acum. De când nu-i mai suspină Mihalache în ureche, Iohannis s-a transformat într-un mic diavol pus pe rele: i-a chemat la convorbiri pe directorul SIE și pe șefa DNA, scrâșnește sugestiv din măsele către premierul Cioloș și, cea mai bună știre de până acum, a reușit să lase deoparte pentru un timp interminabilele partide de tenis din cauza – datorită, pentru cei mai scrupuloși – operației de la umăr. Pentru cei mai înfocați suporteri ai președintelui a fost o activitate interesantă, o dovadă de dinamism din partea sa tocmai când românii se odihneau în fața mielului din tavă și un gest frumos, patriotic și demn. Pentru cei care ne străduim să menținem azimutul la cotele decente și nu cădem pe spate la auzul poveștilor de seară, deplasarea prin praful afgan nu a fost decât un eveniment chinuit care încearcă să spele imaginea rigidă a unei instituții. Șușanele prezidențiale, la fel ca zvonurile lui Vanghelie Gură-de-Haur conform cărora neamțul s-ar fi aliat deja cu Dragnea și Cioloș pentru o mai bună conviețuire în perioada imediat următoare. Over and out!

P1010859

   Poate că nu am fost destul de atent săptămânile trecute, dar observ o reacție impresionantă de solidaritate cu Vlad Alexandrescu, ministrul demis al Culturii. Se întâmplă foarte rar acest lucru, societatea și mass-media fiind de obicei foarte grăbite în a sări și a împroșca găinaț în ventilatoare. Percepția publică vizavi de persoana fostului ministru este pozitivă, lucru care ajută, chiar fără să vrem, la înțelegerea fenomenului: un intelectual recunoscut și apreciat de breaslă a fost executat pentru că și-a luat nasul la purtare și a dorit să facă, precum voinicul din basm, din rahat bici. Dar într-un timp scurt. Nu a vrut să lungească boala, ci își promisese în barbă că va introduce bisturiul acolo unde doare cel mai tare. Dacian Cioloș și-a luat-o peste fălci și a fost nevoit să cunoască reculul găștilor din cultură, aruncând din guvern un ministru care a reușit să irite fosilele unui sistem în doar câteva luni. Nu știu cât de inspirate au fost intențiile lui Alexandrescu, însă un lucru este sigur: au atins la lingurică plăvanii rămași încă de pe vremea lui nea Nicu prin funcțiile-cheie. Concluzii după această tevatură? Nu e bine să te atingi de bugete și să clatini datinile din locul lor, reformismul e ”câh” și nu ne trebuie, aplicarea unui management eficient este corozivă. Nu avem nevoie de un Cod al Patrimoniului, la Opera Română ar trebui adus Burebista, iar plagiatorii sunt pe zi ce trece mai necesari. Semne bune anul are și cred că în curând la Cultură va fi înscăunat un Popescu-Dumnezeu contemporan. Că doar asta vrem cu toții și nu ne tremură deloc vocea în a o cere: să nu se schimbe nimic sau, dacă se face, să fie doar prin punctele esențiale. Iaca, m-am pierdut, nene Iancu! M-am emoționat.

   Le-am dat maneliștilor jilț de aur și i-am pus, erecți și guralivi, pe un piedestal nemeritat, am devenit o țară violată de boxe cu volumul la maxim, iar petrecerile au loc doar dacă sfertodocții portativului se întrebuințează cu talent și lanțuri de aur pe piept. Guițatul, jelitul și lăcrimatul pe rimă proastă, cascadele de ”ieuro” lipiți pe frunte și limuzinele ce par buldozere, sunt arsenalul artistic al noilor ”muzicieni” ce aleargă cu sute de km/oră prin București – cazul odraslei Clejanilor este proaspăt. Acum câteva zile, într-un club din Petroșani, în noaptea de Înviere, fiul manelistului Nicolae Guță a agresat sexual o tânără, a lovit-o cu sticla în cap și i-a numărat costele cu pumnii doar pentru că nu a fost de acord cu avansurile sale. Iar Valea Jiului, o zonă ce pare scăpată de sub control, o bucată din hartă ce s-a transformat în șerpărie populată de gangsteri. Din nou, o brută cu tupeu și bani. Un țânc de manelist cu aplomb și pile. Încă o dată nesimțirea și convingerea că banii rezolvă orice în țara asta ce începe să semene a junglă, determină un comportament aberant din partea unei progenituri țâfnoase ce are totul la picioare. E bine așa, nu cred că merităm mai mult. Din contră, sunt din ce în ce mai convins că și noi, cei care nu am omorât nici măcar o muscă până acum, avem nevoie de șocuri de acest gen: un picior în fund la semafor, un scuipat în ochi atunci când stăm la rând la covrigi sau măcar o înjurătură la fiecare zece minute. Așa, pe nepusă masă. Să fie pentru toată lumea. Fără număr. De la clanul Guță, cu dedicație pentru boborul somnolent.

Pentru revista ”Academia Cațavencu” 9 mai 2016

Oda talibanului analfabet

   Profit de acest spațiu pentru a-i face un monument pițiponcului agramat. Vreau să-i aduc un omagiu saltimbancului politic, analfabetului cu ștaif și flăcăului tomnatic cu gel pe cap care se poticnește în numărul de i-uri pe care trebuie să-l folosească în frază. Tot el, golănașul parlamentar ajuns miraculos pe liste, își prinde degetele între subiect și predicat scuipând virgule la nimereală, ca sâmburii de zarzăre prin bucătărie. Boss-ul PSD Diaspora, deputatul Cătălin Rădulescu, și-a șters zilele trecute de pe pagina de Facebook un text jenant ca formă și fond. O aberație despre o posibilă lege în detrimentul echipajelor de poliție dotate cu radar. Analfabetul care agață femei pe net era supărat deoarece fusese oprit în jud. Tulcea după ce radarul îl înregistrase cu 80 km/oră în localitate. Aceste amănunte reprezintă doar faptul divers al știrii. Textul era infect, o ofensă adusă chiar și celui mai blajin cititor. Fondul are conotații mult mai grave: tupeul, comportamentul recalcitrant, aerele de sultan și mitocănia fățișă afișate de politicianul Rădulescu sunt picăturile care varsă paharul. Împotriva acestor talibani care dinamitează abecedarele există o singură soluție: o foaie de hârtie și o dictare de o mie de semne. E suficient pentru a ști dacă Trahanache e pregătit măcar pentru a citi ceea ce votează. Despre înțelegere putem deschide o altă discuție ce poate deveni interminabilă. Lupta semidocților cu limba română îi împiedică să fie la înălțimea așteptărilor. Nu-i poți cere unui nătăfleț care scrie ”copii noștrii” să interpreteze o lege și să-i înțeleagă spiritul și efectele asupra cetățenilor. E imposibil ca indivizi de teapa lui Marean a lu’ Almanahe, Jiji de la Pipera sau Pinalti de la Piatra să aibă răbdare și să parcurgă mai mult de zece fraze de la un cap la altul. Cum de se inundă Parlamentul cu astfel de personaje insalubre? Votanții orbi, haotici, dezlânații care pun ștampila în schimbul unui copan congelat au, incontestabil, partea lor de vină. Sistemul care ne vrea proști menține în picioare legi care nu-i va îndepărta niciodată din politică pe violatorii manualului de Gramatică. Plagiatorii care ne înconjoară și ne sunt miniștri, cei care îi protejează și nu le clintesc părul din cap, o întreagă rețea de inepți cu pretenții și ifose – acesta este peisajul în care ne-am obișnuit cu toții să trăim: o lume idilică în care parlamentarii văd filme porno și își construiesc Academii pentru ei și progeniturile ce-i moștenesc în funcții și afaceri.

P1010858

Editorial pentru revista ”Academia Cațavencu” 9 mai 2016