Categorie: Negustorul de pipe

„Recunosc, nu am vreo predilecție pentru pipe și nici nu sunt consumator de cafea, dar mă declar fan al „NEGUSTORULui DE PIPE” de Paul Gabor. O poveste despre povești sau, poate, nu sunt povești, dar niște adevăruri. Depinde de fiecare, ce pofte îl bântuie. Scrise scurt și dens, încât „ar putea întoarce planeta pe dos, ca pe o mănușă de latex”. Omul ăsta nu scrie cu penița, o face cu nervul, cu setea, cu foamea, cu fiecare celulă. Te ciopârțește, iubindu-te. Îți pune în față oglinda, în care s-a privit și el, și te lasă să evadezi printre pagini pline de viață, dar cu mare grijă la detalii. Pentru că scrie după chipul și asemanarea lui. Nu-i este frică de ridul nou de pe frunte, deși se declară dependent de tinerețe. „Se va trezi și vinul, se va duce și iarna. Și ne vom oțeti cu toții”.

Ah, și câți demoni are. „Privește lumea cu ambii ochi, pe verticală și visează să asiste la nunta melcilor, curios să știe dacă există cineva mai iute de picior care să fure mireasa… Zațul nu pătează doar rochii, ci și conștiințe”. Nu, nu e nebun. Se mulțumește cu neînțelesul înțelesului altora. Și nu dă filmul înapoi, n-apucă bine să întâlneasca apusul, că, deja, așteaptă răsăritul. „Rămânem doar niște bieți oameni legați cu sfori de încăperi, de sentimente și de speranțe… E imposibil să trăim la nesfârșit, nu crezi?”

Liliana Lavric

Reclame

„Cartea la care te-ntorci. Te-ntorci pentru că te-ntorci în tine, pe tine. Te răsucești intre paginile ei așa cum se răsucesc in cușca prea strâmtă tigrii flămânzi. Ți se face foame să trăiești până în ultima ta fibră. Să simți cu toți porii, cu plămânii, cu ficatul, cu degetele, cu tălpile goale. Să iubești, să te lași iubită, să doară, să cadă lacrima, sângele, să te faci bucăți. Dar să trăiești, măcar un pic, la dracu’. Să ieși dintre zăbrelele dese in care te-ai închis singură, să calci pe norme și pe toată flendureala de educație de criptă in care ai crescut și te-ai crescut și să muști din viață, chiar dacă e ultimul lucru pe care îl vei mai face vreodată.”

Adina Lisneanu (Bacău) despre „Negustorul de pipe”

 

„Citesc de ceva vreme „Negustorul de pipe”. Pe rând, poveste cu poveste și cu atenție, să nu închei acest exercițiu prea curând. E tristă și veselă pe alocuri. În tot cazul, ne cuprindeți pe toți în ea. Cartea asta îți spune că ești nimic dacă îndrăznești să fii singur. Că orice formă de iubire te scoate din universul solipsist în care ai trăit sau în care ai obosit să trăiești. Poți iubi anotimpurile, frunzele, nopțile, mirosul de cafea măcinată, diminețile, curcubeul, fantomele din dressing, orice mireasă, un pai de chibrit, amintirile și durerile care te fac mai puternic. Toate te dezlipesc de tine și te aruncă într o nouă (dez)ordine a vieții. Căci nu noi posedăm viața, Ea ne posedă pe noi. Și ne obligă SĂ FIM.”

„Am aflat că moartea are reguli la care eu nu pot să particip”

Dana Grigoriu, Cluj-Napoca