Categorie: Negustorul de pipe

”Sunt dezvelit și îmi ascut barda. Am să tai o bucată de zid doar pentru mine. S-o iau acasă. De pe ea să-mi cânte grecoaicele și să-mi zburde goale prin față. Văd străduțele înguste care urcă spre templu, pervazurile albastre pe care dorm și acum pisici și trandafiri. Îmi răsună în minte un sirtaki îmbibat de alcool și nările mi se umflă cu aerul perfid al frigăruilor calde și cu mirosul răvășitor de cafea elenă. Pulberea aceea arămie, fiartă în cupru, nu-mi iese din minte. Am vizitat și spitalul de nebuni, și sforarul, și pe meșterul care face eșafoduri. Lucrau intens, mi-au promis că vor termina la timp. Atena m-a învățat că cele mai frumoase poezii se citesc cu ștreangul de gât, la apusul soarelui, când lămâii se răcoresc după o zi infernal de fierbinte.”

„Negustorul de pipe” (fragment)

Reclame

„O colecție de povești hipnotice, caleidoscop în care intensitatea umbrelor colorate ale lui Van Gogh se întretaie cu arămiul adus din Tahiti de Gauguin și cu exuberanța tablourilor lui Toulouse-Lautrec. Un amestec greu de definit, de senzații și sentimente stârnite de fumul ierburilor arse de Paul Gabor, în pipa „Negustorului” lui. L-am invidiat pentru că a pus în cuvinte „Ploaia arlechinului” și mi-au fost prilej de reflecție „Vizitele în toiul nopții”. Mi-au mai plăcut mult „Nunta melcilor”, „Achiziții” și „Colonia cu somnambuli”. „Negustorul de pipe” este scrisă pentru lectura de noapte sau pentru zile încețoșate de ploaie, când numai mintea îți rămâne trează. Prea trează. N-o ratați.” – Dana Humoreanu

„Negustorul de pipe”, Ed. Herg Benet 2018

Achiziții

„Zidurile au viață proprie. Respiră, ascultă, știu să respingă și să primească. Sunt ființe vii care te mestecă, te digeră și te expulzează. La fel și pietrele care se încolonează cuminți, pentru a ridica pereții. Cele rotunde sunt mai tolerante, mai docile. Rocile ascuțite devin mai arțăgoase, mereu dispuse să taie în carne vie și să te părăsească plin de sânge, la marginea drumului. Aș cumpăra o catedrală. Să fie a mea, cu acte de proprietate.

Ador să pun lacăte care să ruginească în ploaie, să fie linse de câinii care trec în toiul nopții pe poduri, pe sub streșini, aș vrea să urle haitele în cor, și eu, împreună cu obsesiile mele, să fim în tranzit. Prefer peretele încălzit de soare, fără igrasii inutile. Vreau bucata aceea gotică, lată ca o turtă moale, făcută cu prea multă apă. Nu ar fi nevoie de sobe pentru enoriași, nici de lemne, nu s-ar urca pisicile pe teracote, nici nu ar tropăi pe acoperiș să se împerecheze furibund, până iese soarele. Nu-mi place miorlăitul insistent ce nu mă lasă să dorm. Nici bătăile nocturne de stradă, urmele de gheare pe uși, pe brațe, nici măcar arcuitul lângă picior nu îmi mai produce plăcere ca altădată.

Sunt prea bătrân și mult prea nerăbdător. Mă văd tot timpul sprijinindu-mi spatele de un perete rece, se mișcă pământul cu mine în toate direcțiile. Din ce în ce mai iritabil, nu sufăr efuziunile, nici săruturile de la distanță. Sunt nervos și vreau să urlu din clopotniță: „Am aflat că moartea are reguli la care eu nu pot să particip!“ Dictează diagnostice și își freacă piatra pe coasă, râzând famelic de noi toți: slabă, odârlită, cu dinții galbeni ieșiți din mandibulă.”

Fragment din „Negustorul de pipe”, Ed. Herg Benet 2018.

https://www.hergbenet.ro/carte/negustorul-de-pipe-paul-gabor