Categorie: Zic și eu

Mai nimic

Întrebarea pe care o tot văd acum pe pagini este „Mai are rost protestul, mai are sens să ieșim în stradă?”

Nu sunt un fatalist, deși de multe ori mi s-a aruncat această etichetă în față. Sunt doar extrem de calculat în privința comentariilor și analizelor pe teme de actualitate. De aceea, acum, în aceste momente, îmi aduc aminte de o mantră pe care tot am repetat-o în ultimii ani de zile: este nevoie de o prezență masivă în stradă pentru ca o administrație să plece. Masivă. Sociologic, vorbim de un procent de 15-20 din populație. Dacă ies doar câteva zeci sau sute de mii de inși, nu se face nimic. Îmi pare rău să o repet. Aceștia vor obosi în timp. Societatea va fi bombardată cu non-subiecte, mass-media îi va distrage atenția cu „fumigene”, timp în care scopurile reale ale guvernanților vor fi atinse. Ceea ce se și întâmplă astăzi. Acești impostori s-au urcat cu picioarele pe Justiție și se pare că nu mai există drum de întoarcere. Și-au atins ținta.

Noi ne-am rupt capetele cu referendumul fără sens, unii au terminat epuizați, o parte din opoziție și-a arătat din nou fața de slugă… Mă rog, ei folosesc de zeci de ani aceleași tertipuri. Noi, tot de zeci de ani, nu învățăm nimic.

– – –

Vreți, măcar pentru câteva secunde, să nu ne mai ascundem după palmier?

Justiția e formată din oameni. Puțini dintre aceștia ies în public și denunță nereguli, presiuni, abuzuri. Respectul meu total pentru ei, în special pentru generația tânără din Magistratură.

Restul sunt complici, slugi, le e cald și bine cu veniturile colosale pe care le au la sfârșit de lună și de carieră. Sunt complici cu furtul, cu mizeria din clasa politică, cu manevrele subterane. Sunt complici și le e bine. Lor și familiilor lor. Din acest motiv acceptă orice. Atât timp cât nu li se mișcă niciun fir de păr din cap vor fi de acord să fie conduși de paiațe politice, indiferent de culoarea ideologică.

Să nu ne mai mințim! Măcar atât.

Să știi

Când mergi la spital și trebuie să vii cu vata și spirtul de acasă…

Când ambulanța nu vine și părinții tăi zac pe trotuar sau în pat…

Când copiii tăi încă își mai fac nevoile în wc-ul din curtea școlii…

Când stai în trafic ca o vită și visezi nostalgic la autostrăzile din Occident…

Când vezi peste tot conace și moșii de bugetari…

Să știi că există politicieni cretini care cheltuie zeci de milioane de euro pe un referendum fără miză. Aceștia ar trebui să dispară din viața politică.

Azi, nu mâine.

„Decât” atât?

Gata, s-a strigat bingo? Rămâne glumița doar la nivel de max. 20%? Atât au putut CpF, BOR, partidele conservatoare, penalii, „liberalii” și toți cei înfricoșați de hoardele de homosexuali care vor năpădi țărișoara? Doar atât?

Poate că ar fi fost o prezență masivă la vot dacă popii vindeau câteva merțane și făceau vouchere pentru oameni, dacă vindeau niște pensiuni sau dacă plăteau taxe și impozite. Mă rog, detalii din astea.

Știți ce am mai observat în ultimele săptămâni, acum că tot ne-am întins la vorbă? Cei mai înverșunați dușmani ai Occidentului sunt cei care joacă table în vacanțe pe plajele Mediteranei, se dau pe schiuri prin Austria și Elveția, își trimit copiii să studieze prin liceele și facultățile Europei de Vest, își operează rinichii și genunchii, răcelile și cancerul prin Germania, și cei care primesc în mod regulat bani de la „căpșunari”. Aceștia din urmă sunt mai moderați, și-au mai îmblânzit apucăturile. Pentru că au aflat și ei că li se poate tăia porția de ieuroi dacă imbecilii care guvernează ne vor scoate pe brânci din UE.

Despre gay și praf în ochi

Mă felicit în gând pentru faptul că în ultimele săptămâni nu am bătut deloc apa în piuă despre referendum. Prezența la vot arată că este un subiect nul pentru imensa majoritate a românilor, foarte puțină lume ducându-se cu exuberanță pe fenta mizerabilă a unor politicieni bigoți, ipocriți și incredibil de penali.

Este, totuși, un semnal extraordinar. Tradus simplu, pe înțelesul tuturor, în special al ipochimenilor politici: „Băieți, nu mai merge, s-a cam terminat vrăjeala! Nu mai puteți prosti pe nimeni. Chiar și morții din cimitire au dezvoltat fobie pentru urnele voastre.”

– – –

„România decide prin referendum dacă interzice căsătoriile gay”

„Dacă nu votezi, doi bărbați îți vor putea adopta copilul – avertizează Coaliția pentru Familie”

„Mai clar, imposibil. Dragnea și PSD vor folosi votul pentru a câștiga sprijin într-un moment dificil. În vară, corupția a scos în stradă mii de oameni. Dragnea, președintele Camerei Deputaților, urmărit în trei cazuri de corupție, ar putea intra la închisoare în următoarele zile. Presiunea pe care Guvernul o exercităasupra Justiției transformă România într-o țintă pentru Bruxelles, alături de Polonia și Ungaria, exemple ale atacurilor populiste îndreptate împotriva separației puterilor în stat.”

„La Vanguardia” – 7 octombrie 2018

Cotidianul spaniol, nu tocmai soroșist și/sau progresist, observă foarte corect esența evenimentelor care au loc în aceste zile la noi în țară. Miza este evitarea intrării după gratii a lui Liviu Dragnea, referendumul fiind doar o perdea de praf pentru mințile mult prea înfierbântate, orbite de „posibilitatea” ca un ocean de homosexuali să înece mult prea creștina și blânda populație dunăreano-carpato-pontică.

La mine, în Căpșunistan, e prima zi de toamnă adevărată. Simt frigul cum coboară din Pirinei la malul mării, iar pe străzi își fac apariția covoare de frunze galben-maronii. Noi, ca de obicei, pierdem din ochi fundamentalul și lăsăm ca șușanelele să ne ia mințile.

La bar

Nu locuiesc nici pe departe în vreo metropolă spaniolă progresistă. Dimpotrivă, aș spune. Tarragona este o provincie obișnuită, industrial-turistică. Orășelul în care stau, Vilaseca, are în jur de 20 de mii de locuitori. Fost sat agricol, în ultimii 30 de ani s-a dezvoltat foarte mult datorită rafinăriilor venite în zonă, parcului de distracții Port Aventura și boom-ului turistic intern și internațional. Introducerea fiind făcută, trec la fapte.

Zilele trecute mă luptam cu o bere într-un bar din cartier și vorbeam cu proprietarul – un chinez aterizat și el aici de vreo șase ani – despre niște prieteni de-ai lui care îi mai aduc din când în când carne de mistreț „pe sub tejghea”. Da, funcționează încă micul trafic intern între particulari. No problem. La un moment dat intră în bar doi bărbați. Amândoi trecuți bine de 70 de ani. Memoria fotografică de care dispun mă ajută imediat să-i identific: primul este preotul bisericii din localitate (unica), al doilea e un agricultor pe care îl văd pe aici când își aduce tractorul la reparat într-un service de lângă bar. Preotul, în civil. Se așază amândoi la o masă, cer două beri, un aperitiv, și despică firul lumii în patru. Îmi atrage însă atenția o parte a dialogului lor:

– Ce părere ai, Joan, despre UE? Se fărâmițează sau rămânem la fel, așa cum suntem acum?, întreabă preotul.

– Nu știu ce să spun, sunt destui proști cărora le pute binele. Uite, românii de exemplu. Citesc că au un guvern acum care îi va târî cât de curând în afara uniunii. Se face și un referendum în câteva săptămâni prin care se vrea limitarea unor drepturi pentru minoritățile sexuale.

– Vorbești serios? Nu știam. Chiar atât de înapoiați sunt? Eu am duminica viitoare două slujbe. Sunt două fete și doi băieți. Tot sufletele Domnului sunt și ei.

Cifre

Am și eu nevoie de câteva lămuriri pentru că nu-mi ies niște calcule. Din ce citesc în ultimile zile pe net, în România creștină, miloasă, tradițională, adevărată Grădină a Maicii Domnului în care copilul este o minune, sunt peste 50 000 de copii abandonați la o populație de 19 milioane.

Aș vrea să știu și eu câți copii sunt abandonați în țările acelea considerate laice, atee, bântuie de diavoli, în care hoarde imense de dezaxați umblă pe străzi în fundurile goale. Da, gen Suedia, Danemarca, Belgia, Norvegia, Elveția etc. Raportați, vă rog, și pe „cap de locuitor”. Să fim de-a dreptul diabolici, nu de alta.