Mălaiul lui Gâgă și blecfraidaiul postdecembrist

   În fiecare dintre noi respiră un Gâgă schimonosit ce face eforturi supraomenești să nu moară. Este creatura ce se zbate mereu să apuce cu mânuțele tot ce-i iese în cale, indiferent că-i sfârcul țâței ce-o hrănește sau că vrea să cumpere o butelie cu discount. Plutește interstițal, haotic, atunci când apar reducerile și vânează tot ce mișcă printre rafturi: motocei, răzătoare de morcovi, capace de closet, sperietori de gândaci, aparate de fitness, clame de păr, cârlige de rufe, bețe pentru urechi, spray-uri de bocanci și mopuri colorate. Apetența tradițională pentru cămara îndestulată îl împinge pe Gâgă să pândească orice ofertă ca pe o pomană divină, coborâtă din ceruri pentru a-i satisface pântecul în doi timpi și trei mișcări.

   Înclinația genetică de a fi pupați pe portofel ne cauzează orbire de fiecare dată când se apropie câte o sărbătoare și magazinele mimează reduceri. De la Moș Crăciun și ziua inimioarelor din februarie, umplerea ciorapilor de pe șemineu, fugăritul iepurașului și căutatul de ouă prin iarbă, până la migrația abisală printre policioare și case de marcat cu ocazia nebuniei numită Black Friday. Nu am înțeles niciodată de ce trebuie să cumpăr când mi se spune că e bine o fac. De ce am nevoie de o cratiță sau de o altă tastatură exact atunci când comercianții mă anunță prin campanii și lozinci că acum e momentul propice? Nu am percutat niciodată la bici sau la ordin, la degetul înfipt în ochi sau la clipirea perfidă a spotului publicitar. Așa cum ni s-au creat Raiul și Iadul ca formă de consolare în fața fricii de moarte (Irvin Yalom), la fel au reușit să danseze prin interiorul creierului nostru și au construit nevoi pe care le acoperim la comandă: arome noi în casă, croieli avangardiste, rujuri, marmelade, sucuri, anvelope, raze anti-celulită, periuțe electrice pentru dantură, ceară pentru mașini și plite de ceramică.

P1010834

   Indiferent că amintim de criza financiară din 1869 în SUA sau de startul sezonului de cumpărături de iarnă, numele de Black Friday s-a impus peste tot, isteric, oferind iluzia unor extraordinare gheșefturi pentru omul de rând. Știm că prețurile se umflă cu câteva săptămâni înainte pentru a fi scăzute artificial în ziua X, dar nu ne pasă. Ne împingem cu fețele în vitrinele magazinelor dis-de-dimineață, așteptând înfrigurați să apucăm cu dinții un costum de haine sau un fier de călcat. Imagini jalnice, oameni fremătând la cozi interminabile, călcând-se în picioare pentru un preș cu ciucuri sau pentru o navetă de bere aproape expirată, adevărate ”intifade” în fața pachetelor de margarină și a umerașilor cu sutiene de dantelă, a televizoarelor cu ecran de led și a gadget-urilor ce vor fi uitate prin sertare după numai câteva luni de folosință. Chiloțăreală masivă, suntem participanți emoționali la coridele comerțului cu ridicata organizat de giganții pieței. Dorința vulcanică de a achiziționa papiota cu ață la ”numai” 25 de roni, când ea e scoasă din China la doar 2, ne aruncă în îmbulzeala patologică a târgovețului modern.

   Gâgă și-a părăsit ceaunul cu mălai și a îmbrățișat feciorelnic punga cu polentă, a rupt furios ața cu care tăia mămăliga pe fundul de lemn și savurează acum snacks-uri de porumb cu aromă de Tijuana. Șoseta de lână nu-l mai ferește de iarna Bărăganului, e nevoie stringentă de izmenele de Gore-Tex pe care i le vinde fotomodela sexy din calupul cu reclame. Iar țața Leana coase fericită flanelele cumpărate la 2X1 din supermarket.

 ”Academia Cațavencu” print 30 nov. 2015

Reclame

Marmotele triste ale fiecărei ierni

   Luptele răzgâiaților din politică pentru bani și cât mai multă putere, vor aduce bucureștenii în ipostaza unor vietăți obligate să-și vâre nasurile cât mai adânc în plapumă. Mai sunt câteva zile până când frigul va intra pe sub uși la fel de tăios ca lama, începe dansul țurțurilor și se vor frânge coaste și mii de glezne pe caldarâm. Gheața de pe trotuare și din calorifere ne va aduce iarăși aminte că suntem un popor surprins. Războiul cu frigul va fi lent, intens și plin de învățăminte pentru omul slab ce doarme în fiecare dintre noi. Ne vom sufla în pumni și vom așeza cazanele pe aragaz cu fundul în sus, așteptând în prag de infarct facturile la gazul ce nu mai vine pe țeavă. De ce? E foarte simplu: nimeni nu își asumă responsabilitatea.

   Min. Dezvoltării are datorii de 715 milioane de lei, ”Electrocentrale București” nu a trecut încă în subordinea Capitalei, Primăria datorează 260 milioane de lei, Sistemul de Alimentare Centralizată nu există încă, Primăria nu achită deconturi către RADET, acesta are datorii imense către ENEL, Apa Nova și GDF Suez, Elcen datorează Romgaz 362 milioane de lei, Elcen are de recuperat de la RADET peste 3,6 miliarde de lei – vedeți câtă bătaie de joc este la mijloc, cât de departe se află omul de rând în toată ecuația asta de cifre, interese, comisioane și granguri puși în funcții? Cum să-i intereseze când liotele de directorași se plimbă zilnic în limuzine de zeci de mii de euro, când pe politicienii care i-au numit în funcții nu-i trage nimeni la răspundere pentru gest, cum să le pese dacă încrengătura de fini, cuscre și verișori din aceste instituții bugetofage este mai deasă decât orice junglă amazonică?

P1010833

   Partea proastă a acestei istorii ce se desfășoară anual sub ochii noștri, este că oamenii și-au adus Siberia în apartamente și conviețuiesc cu ea. Mai o țuiculiță, mai o fiertură, un șase-șase poartă-n casă, mai pe seară coboară nea Gogu de la opt cu vinul ăla de la țară în care a pus o țâră de piper și scorțișoară, și uite-așa trece iarna. Nu contează că mai mor niște bătrâni prin case părăsite sau prin scări de bloc, principalul e să ne ”simtem” bine și să ”halește” și gura mea o ciozvârtă de Ignat. Schimbi canalul de pe Măruță pe țâțe la Zăvoranca, mai faci mișto de Cioloș și-l dai dracu’ pe prostu’ ăla de Ponta că tot n-a făcut prea multe și merita să plece, îi mai numeri casele lui Klaus, doar-doar s-or fi înmulțit, și uite-așa, urându-i ani mulți lui Oprescu și nu mulți înainte altora ca el, ne trezim că bat zambilele-n geam și iese iarba-n fundul curții. Numa’ bună de pus jar în grătare și sare pe mușchiuleț, neică.

   Cum să ne doară pe noi că ei își bat joc de bani? Dar ce, noi am văzut vreun leu ca să știm câți sunt în total? Cam astea sunt mantrele molfăite-n gingii de români, de zeci de ani ne plângem și dăm cu zarul. Dar ferească-ne Ăl de sus să ne mișcăm fundurile din casă: ”Lasă, tată, că trece și iarna asta. Ce? Vrei să ies doar eu ca vita pe stradă, să facă nea Gogu caragață de mine? N-ai să vezi, tac-tu e deștept, nu e prost ca ăia de behăie în piață de le iese pe nas.”

   Am reușit să dezvoltăm de-a lungul anilor o rețetă perfectă a complicității între instituție și individ, întotdeauna am fost singuri și mândri de acest lucru în același timp. Ne lovim, doare foarte tare, iese vânătaia cât roata și scuipăm vecinul. Ne lovesc, doare, înjurăm cu gura până la urechi și ne ascundem, cu o lașitate impecabilă, după prima draperie găsită în casă. Suntem o grămadă splendidă, generoasă, exuberantă, ne-am hotărât să nu care cumva să ieșim din tipare. Efortul este mult prea mare și, zău, nu ne țin genunchii. Dar nu pentru că ar fi prea bătrâni, ci pentru că se văd prea tociți. Ne iubim, ne pupăm în plină iarnă, degerați și plescăind din buze-a pagubă. Dar nu e suficient, frigul ăsta nu e suficient pentru a urca din tălpi, prin șira spinării până la țeastă.

   Ne iubim pentru ce-am putea să fim și nu suntem. Dârdâiala e mult mai tonică decât o cameră caldă, primitoare, în care ți se-nmoaie simțurile în primele cinci minute. Ne place așa, cu țolul la cercevea și cu trei mănuși pe mână. Ca marmota tristă din desenele animate.

”Academia Cațavencu” print 16 nov. 2015

Liniște, din ce în ce mai multă

   Știm că se tace nepermis de mult. Iar când se vorbește se spune doar ce trebuie, așa am fost învățați, așa ne-a ciopârțit comunismul ăla infect, așa ne-am ridicat pe picioare: cu mâna la gură, precauți, cu ochii prin gaura cheii și cu batista pregătită în orice moment pentru a acoperi corzile țambalului.

   Despre cazul Colectiv au început să apară versiuni. Unii medici ar putea să vorbească și se afirmă că știu aspecte ce ar putea arunca pe piață alte ipoteze decât cea a accidentului nefericit. Se fac presiuni, nu se poate lua legătura cu victimele, familiile sunt reticente. Brusc, și-au schimbat părerea cu privire la transferul celor arși în spitalele din străinătate. Tratamentul psihologic instituțional funcționează. În toate sensurile. E bine? Vom afla, poate.

   Mii de ipoteze. Am învățat de-a lungul timpului că trebuie cules orice detaliu, analizat din toate unghiurile și creată propria concluzie. Râd pe burtă de aberațiile conspiranoide, dar și de imbecilii ce le arată cu degetul, disprețuitor. Aduceți-vă aminte de echilibru, de faptul că adevărul nu e întotdeauna unde ne-ar plăcea să fie.

   Să patinăm: medicii vorbesc până la capăt. Vom afla că au fost gaze rare. Buun… Terorism. Organele abilitate vor deschide un dosar. Cine? DIICOT-ul? Superb. Dăm vina pe alții acum. Pe ISIS. Le convine atât rușilor, cât și americanilor. Avem un dușman comun, am aruncat anatema pe bărboși. Dar dacă nu sunt ei? Cine a organizat atentatul? De ce? Sunt voci care afirmă că Ponta se rățoise la FMI cu ceva timp în urmă. Aaa, Ponta, nu vrei să pleci? Te ajutăm noi. Am aflat că se știa de Cioloș ca prim-ministru de săptămâni bune. Era pregătit, făcea încălzirea și joc de glezne. Se aștepta momentul. Opinia publică era deja înfierbântată după prostia lui Oprea și moartea motociclistului din coloana oficală. Dar nu fusese suficient. Trebuia mai mult.

   Avem o problemă. Cum procedăm? Luăm o sală, un concert gratis, lume multă, o spălăm bine pe dinăuntru și facem un foc de tabără. Reacțiile autorităților oricum sunt jalnice în orice împrejurare. Vor fi morți, arși, cenușă. Opinia publică va sări de doi metri. Bun, jos guvernul. Pa, Ponta.

   Pleacă unii, vin alții. Aceiași. Mereu. Alte haine, hienele neschimbate însă. Popor blajin, votează mereu cu inima. Capul nu există. Butonul ”reset” e încă necunoscut. Ne e bine. Vine iarna. Apar godacii, sarmalele și sfinții ce ne vor cere iar să-ntoarcem obrazul creștinește.

”Academia Cațavencu” online 13 nov. 2015 

Cioloș, palinca de Zalău și croissant-ul colectiv

   Herr Klaus a avut mare noroc: s-a dus în piața cu doar o mie și ceva de inși obosiți după multe zile de țipete, s-a strecurat abil printre megafoane și cablurile ziariștilor, ca mai apoi să zică printre dinți că premierul ales e musiu Cioloș. Ce ne-am fi făcut, monșer, dacă prezidentul făcea slalom nedibaci printre 30 de mii de oameni? Ar fi ieșit un Despot fierbinte călare pe fotoliile din Palatul Victoriei? N-ai de unde să știi, încurcate-s căile de la Mitropolie pân’ la Club și pe parcurs se pierd multe idei d’alea bune pentru țărișoară.

   Să fim calmi, gata, s-o dat chenzina la tăți și trec apele la matcă. A venit musiu Cioloș s-o-nvețe pe Daciana rețeta de croissant, tocmai când i-au pus nemernicii ăștia lacăt pe prăvălie. E băiat bun, finuț, subțire, pupa-i-aș franțuzoaica, dacă n-o nimerește cu guvernul vom avea sigur-sigur un maestru fierbător la cazanul cu palincă. E plină piața de răuvoitori ce-l dau drept acoperit SIE, gurița lui Merkel și nepotul vulpii. Ostoiți-vă, dragilor, omul e un tehnocrat cinstit care scoboară de la Bruxelles pentru a-și rupe costumul pentru propășirea vechii Dacii. Mintenaș se va-nconjura de specialiști și va purcede ca zmeul cu cap de lup la umflarea-n burtă a produsului intern brut.

   Olecuță de răbdare mai trebuie să avem cu toții: să-i dăm alea 100 de zile (știu, o tradiție extrem de proastă, dar îmbrățișată creștinește cu obrazul întors), să-l lăsăm pe om să respire, dar mai ales să vedem dacă parlamentarii, acești câini de pază ai valorilor românești, îl vor lăsa să-nhațe iapa de curele. În curând se adună buldogii pedeliști, calimenții lui Gorghiu, țapinarii UDMR-ului, balamalele peuneriste cu epoleți și scumpii de la minorități, pentru a-l încuraja pe zeul comisar-agricol descălecat în târg. Cum vor vota? Nu vă faceți griji. Reprezentanții poporului știu exact cum se procedează. După cum adie alizeul FMI-ului prin trompa lui Eustachio.

”Academia Cațavencu” online 10 nov. 2015

Premierul zguduit de morți

   Nu voi intona prohodul guvernului pentru că veleitățile mele ecleziastice sunt egale cu zero. Până mai deunăzi premier, la depunerea demisiei, Ponta amintea de ”reîntoarcerea la rațiune”. Exact asta au făcut miile de oameni ieșiți în stradă și sper să o facă în continuare tot de acolo, de pe bulevardele capitalei, sper să vă aducă aminte, tuturor celor care ați condus până acum, că rațiunea este singurul substantiv pe care trebuie să vi-l puneți în ramă atunci când ocupați funcții de răspundere.

   Morții de la ”Colectiv” cer sânge rece celor rămași în viață, nu vor spume la gură, nu au nevoie de lozinci și de deturnarea manifestațiilor de stradă, ne cer să fim atenți cu lichelele ce se vor introduce printre rânduri. Copiii arși din club beneficiază acum de o liniște nefirească și ne învață, pe cei care vrem să folosim creierul, cum să dobândim cele meritate.

   Ponta s-a lovit de rațiune. A luat în plină figură tamponul unei mulțimi cu credința în suflet, dar care este din ce în ce mai scârbită de falsa imagine a conducătorilor Bisericii, mulțime ce vede pe zi ce trece mai clar că civismul trebuie să predomine în societate, discursurile politice mizerabile nu mai au substanță, marea majoritate a politicienilor sunt falși, sunt niște mașini uzate iremediabil și nu au cum să mai dea randament pe această nouă ”piață” cu cereri radical schimbate.

   Au plecat. Cine va veni? Desigur, pe termen scurt este foarte posibil să ne lovim de figuri cunoscute, sinistre, ilogice. E jocul românesc de-a săritul din barcă. Apa rău mirositoare a politicii dâmbovițene. Există o singură soluție: strada. Valurile de oameni trebuie să rămână acolo până când în fotolii vor veni oameni curați, specialiști fără culoare politică, neșantajabili, fără sfori la mâneci.

   În final, o rugăminte: dragă Sam, dragă Volodea, sună-i pe procurori și spune-le să bage aspiratorul și prin colțurile camerei, acolo unde e cea mai mare mizerie. Știm cu toții că ”a la long” tot oamenii voștri vor butona, dar măcar acum mai dați cu mopul. Lumea are bâzdâci, fiți deștepți!

”Academia Cațavencu” online 4 nov. 2015

”Satanicii” de la Colegiul ”A.D. Xenopol” din București

   După tragedia de la Club Colectiv, grija profesorilor de religie de la Colegiul ”A.D. Xenopol” din București este să explice elevilor cum e cu muzica rock și influențele satanice, distribuind aceste pagini. La orele de religie, elevii învață despre ”satanicii” Eminem, Mick Jagger, Lady Gaga și Beatles. Vă rog, printre proteste de stradă și lozinci anti-politicieni, să citiți și să vă cruciți. Cu asta se ocupă învățământul de azi. Știu, de mâine va fi război la ore. Rock’n’roll. Aștept vești despre orice gen de reacție negativă din partea colectivului didactic.

   Materialul integral (click imagine)

xenopolcapture

   După publicarea materialului pe facebook, presa centrală s-a interesat și a preluat cazul – România TV, Digi24 TV, România Liberă, ProTV, Adevărul (foto).

adevarulcapt

   Am primit invitația d-nei Mihaela Iacoban, directoarea Colegiului ”A.D. Xenopol” din București, pentru a ne întâlni, împreună cu elevii desigur, la o dată pe care o vom stabili împreună. Cum vacanțele mi le petrec de regulă în țară, presupun că aprilie 2016 va fi perioada în care va fi posibilă această reuniune. E un semnal foarte bun pentru mine, dialogul a fost mereu forma ideală de a epuiza conflictele de orice natură. Mă bucur enorm, cineva mă va pune din nou în bancă.

   Nu există tensiuni, convorbirea a fost extrem de decentă și civilizată. Personal, sunt nerăbdător să ajung din nou în clasă.

   Actualizare 18.12.2015 – Întâlnirea va avea loc pe data de 21 aprilie 2016 la Colegiul A.D. Xenopol din București. A rămas să stabilim ora și o voi anunța aici.

   Actualizare 30.03.2016 – Ne vedem joi, 21 aprilie 2016 la ora 12.00, în sala de festivități a Colegiului ”A.D. Xenopol” din București. Adresa: str. Traian 165, sect.2, București. Telefon – 021 320 57 19 – secretariat. Intrarea este liberă. Contăm pe o discuție deschisă despre problemele din învățământ, având ca punct de plecare incidentul descris în articolul de mai sus. Oricine poate asista și participa la discuții.

    Actualizare 17.05.2016 – Ca o concluzie, am scris următoarele pe facebook:

   ”Nu știu cât de relevante sunt gândurile despre vacanța pe care mi-am petrecut-o în țară, despre oamenii pe care i-am cunoscut și despre cei pe care i-am revăzut, îmi este greu să cataloghez dacă, în ansamblu, a fost o reușită sau nu – pare absurd, nu-i așa? – sau dacă merită să obosesc și să condamn pe cineva să-mi parcurgă senzațiile. Timpul liber face parte din viața privată, dar am câteodată nevoie de acel feedback ce-mi îngăduie să realizez că nu bat câmpii. Și turnesolul e aici, l-am dezvoltat în ultima vreme alături de voi.

   Din categoria ”mișto, frumos, pozitiv, nota 10, etc.” fac parte oamenii pe care am reușit să-i cunosc după o îndelungată ”relație” online, persoane cu care am construit, alături de care am pus umărul, atât cât m-am priceput și am rezistat, prietenii vechi și copiii cu care am reușit să mă întâlnesc datorită deschiderii fantastice de care au dat dovadă câțiva profesori din București și Galați.

   Am rămas plăcut surprins de gestul d-nei Mihaela Iacoban, directoarea Colegiului ”A.D. Xenopol” din București, care m-a invitat pe 21 aprilie la o discuție cu elevii, părinții și profesorii, ca urmare a unui articol publicat la câteva zile după evenimentele din Club Colectiv – https://paulgabor.com/…/satanicii-de-la-colegiul-a-d-xenop…/. S-a discutat despre erori și am ajuns cu toții la concluzia că momentul în care un profesor de religie a vorbit despre rădăcinile ”satanice” ale muzicii rock nu a fost foarte bine ales. Telefoanele la clasă, cele 3 tabere – elevi, părinți, profesori – și conflictele permanente dintre ele, lipsa de comunicare și impresia că dreptatea se află doar într-o singură parte, au fost teme care au venit de la sine pe parcursul întâlnirii. Case closed, cum ar spune un clasic în uniformă.

   Profesorii Oana N Botezatu și Goldu Corneliu de la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” din Galați, precum și Doru Căstăian, profesor la Liceul de Artă ”Dimitrie Cuclin”, tot din Galați, mi-au oferit încrederea lor și m-au invitat să le vorbesc elevilor despre mass-media, libertatea de expresie, manipulare, șansele de a practica un jurnalism liber, lipsit de compromisuri și intervenții, am reușit în trei ore și în trei locuri diferite să iau contact cu tot ceea ce avem în acest moment mai frumos și mai lipsit de prejudecăți: copiii. Le mulțumesc tuturor pentru șansa avută și îmi face plăcere să cred că m-am ridicat la nivelul așteptărilor.

   Din aceeași gamă, nebunii frumoși, fac parte și foștii colegi de radio cu care am reușit să mă întâlnesc Doru Florescu (mi-e indiferent de ce scrie în buletin, Florescu rămâi), Dan-Cătălin Predescu, Ema Turcu, Laura Constantinescu, George Neamu (da, Neamu, cel care nu a încetat să fie un ghimpe în coastă), Cezar Oană și Dănuţ Lungu. Alături de ultimii doi din listă am adus aproape bătrânul Radio Galați și le mulțumesc pentru invitația în emisiune și pentru ”caseta martor”.

   Există și o a doua categorie de care nu aș fi dorit să amintesc și nu aș vrea să dau nume: cei care se încadrează aici sunt micii despoți cu doctorate, filfizonii care cerșesc în mod mizerabil respect și bagă pumnul în gură celor care doresc să vorbească, celor care au o opinie și nu au probleme în a și-o exprima, sunt falsele monumente de pedagogie cu gurița fină și toc subțire la pantof. Aceste personaje lejere, fără esență, doar cu iz, stau încă în fața copiilor și practică o militărie josnică, perfidă, bazată pe șantaj emoțional și pe un sistem de pile și relații care le acoperă comportamentul.”

Imperativul conștiinței din stradă

   Înduioșarea colectivă trebuie să înceteze, lăsați doar familiile să-și plângă morții. E în natura omului, nu putem pune bariere în sufletele lor.

   Din acest moment trebuie gândit și reacționat. Dur, la rece, în gura mare, pentru a ajunge mesajul acolo unde trebuie să ajungă. Să terminăm cu smiorcăiala socială-n pumni. Morții din club vor ca vinovații să plătească, au ars acolo și a luat naștere un val de repulsie. Sunt convins că nu-i încălzesc florile, lumânările sau lamentările noastre. Nu, toți cei ce-au intrat în club și n-au mai ieșit cu carnea pe ei, ar dori să știe cine a permis ca nenorocirea să se întâmple.

   Știm cu toții care este adevărul: lanțul de corupție instituționalizată permite ca oamenii să fie călcați în picioare. Se dorește mai mult ca niciodată altceva, se aude din ce în ce mai tare vocea străzii. Lumea va ieși, desigur. Dar e nevoie de exemple curate ce pot fi urmate. Dacă în stradă vor apărea politicieni, televiziuni ce vor încerca să manipuleze, indivizi ce vor dori deturnarea mesajului, totul va fi degeaba.

   Îi rog pe toți cei care sunt într-un fel sau altul formatori de opinie, pe jurnaliștii cu coloana vertebrală țeapănă, să iasă în stradă. Oamenii vor să depoziteze încrederea lor în cineva. Tăcerea nu e bună în aceste zile, este mai dăunătoare ca oricând și ne va costa scump orice silabă oprită printre măsele.

   Morții au creat mișcarea prielnică valului. Să nu-i dezamăgim, chiar dacă par liniștiți și avem senzația că nu ne mai aud.

”Academia Cațavencu” online 3 nov. 2015

Femeia-breloc cu dosul în spate

   Există mizerabili în viață, spunea Voltaire, ce consideră că dacă știu să scrie și să citească, se pot cățăra pe scara socială vânzând în dreapta și-n stânga scandaluri, în loc să-și practice meseria. Sunt indivizii care, indiferent de rafturile de bibliotecă înghițite, au mintea congelată în Evul Mediu. Nu contează că internetul a ajuns cam prin toate bordeiele națiunii și că mașinile au înlocuit carul cu boi. Pentru ei pumnul în masă e sfânt și cuvântul bărbatului în bătătură e literă de foc. Iar femeia… Vai, femeia, acest breloc ridicol, bun de pus la brâu și scos să taie ceapă pentru tocănița de la cină, utilă doar să ridice din beci ulcica cu vin rece și s-o curețe de broboane. Femeia este pentru ei, ocazional, sirena cu fustă mini, cu două picioare lungi ce musai trebuie să fie dulce, mieroasă, languroasă, obiect sexual cu buze de ciocolată și neapărat o superbă curvă-n pat cu sânii tari și rotunzi ca un balon cu aer cald, o excelentă dansatoare de vals și tango, să șerpuiască pe bulevard cu ”pieptul în față și dosul în spate”, mamă bună la copii, umilă la masă și expertă-n aruncarea jumărilor în tigaie. Muierea este pentru acești brontozauri cu testicule o ștergătoare neobosită a prafului din sufragerie și, obligatoriu, trebuie să dețină un master în trecut cu fierul peste cămășile scrobite.

P1010832

   Individul în cauză este de cele mai multe ori educat, dar simultan rigid și devine imediat o fascinantă brută atunci când se angajează în discuție, transpiră furie prin toți porii dacă femeia de lângă el nu se încadrează în șabloanele imaginare ale acestuia și tinde să-i corecteze permanent atitudinea. Purtătorul de penis și profesor de bune maniere trece invariabil prin politică și prin consilii județene, predă fizică la colegiu, umilește elevele atunci când are ocazia, le învață mersul sexy, servitul ceaiului, meseria de gazdă perfectă și-i sfătuiește patern pe băieți cum să-și aleagă nevestele. Nu-i scapă nimic, devine șef de partid la județ, candidat la primărie, sare ca o capră peste obstacole și ajunge secretar de stat în minister. Este traseul clasic al politrucului lingău ce nu poate altfel să reușească în viață, singura lui calitate este viteza cu care limba-i funcționează circular peste toate mânușițele ce se lasă pupate și, suplimentar, dimensiunile portbagajului mașinii cu care se deplasează din târg la capitală.

   Oricât ne-am strădui ca societate pentru a crea sau pentru a aduce din afară sisteme ce ar putea fi aplicate în țară, vom înainta, lent, ca o hoardă de moroi dacă nu vor dispărea din mijlocul nostru mitocanii în costum și cravată. Dacă nu vom reuși să ne antrenăm privirile pentru a-i depista în timp util pe cei ce nu s-au tras complet din maimuță și nu au coborât de tot din copac, acesta va fi ritmul în care ne vom dezvolta și-n continuare. Iar panorama din școli și licee va fi aceeași, o inerție ce îngrețoșează pe oricine și nu-i lasă să răzbată decât pe cei ce au într-adevăr capacități intelectuale fantastice și nu pot fi opriți sau pe copiii care beneficiază de condiții economice ideale pentru a-și plăti orele suplimentare de pregătire. Nu se poate merge înainte cu comportamente retrograde, este imposibil să formezi generații utile pentru o societate care s-ar dori normală în viitor, având drept modele personaje cu asemenea tipar deontologic și profesional. Nu este suficient să ai o mantie. Devine fundamental spiritul omului ce intră sub ea. Toca nu e bună de nimic dacă ciucurii îți intră-n ochi și devii un chior cu aspirații de campion la tir olimpic.

”Academia Cațavencu” print 2 nov. 2015

Legea dreptului la revoluție

   Pielea e de găină, emoțiile sunt foarte mari, dar se simte încă izul inerției din care ne e greu să ieșim. A murit un polițist în noaptea când vicepremierul unei țări europene se deplasa dintr-un loc în altul, iar politicianul nu a dat nici până astăzi o explicație. Este un moment potrivit ca să ne așezăm cât se poate de drept și să ne aducem aminte că-n România mâinile se spală reciproc, că ziarele și televiziunile mari fac blatul așa cum au procedat întotdeauna când s-a dorit acoperirea mizeriilor de mare anvergură, că unii lideri de opinie fac doar joc de glezne și că întotdeauna adevărul este acoperit cu o șarjă sublimă de praf în ochi.

   Este un prilej unic de a ieși în liniște pe stradă și de a cere altceva decât ce ni s-a oferit până acum. E timpul ca președintele să-nvețe să vorbească. Să respingem absolut orice personaj politic nociv, indiferent de partidul din care face parte. Să plece cei ce-au arătat până acum indiferență, tupeu, agresivitate, suspectații de acțiuni cu caracter penal. Trebuie să cerem îndepărtarea imediată a semianalfabeților din funcții, a agresivilor, a celor ce, plătiți din banii noștri, refuză să răspundă întrebărilor jurnaliștilor. Este necesară o privire atentă către practicanţii abuzurilor în funcție și către liderii de sindicat care arată doar ca niște păpuși mânjite.

   Consider că e timpul perfect pentru o retrospectivă, pentru a realiza cu toții că am fost, suntem și vom fi mințiți în permanență dacă nu vom reacționa. Facebook-ul este doar dovada că societatea are încă puls, dar nu este suficient. Resping mesajele imbecile ale disprețuitorilor de reacții umane pe online, dar trebuie să știm că schimbările se produc în stradă, acolo unde conducătorii nu vor sub nici o formă ca lumea să iasă. Ne vor numai cu capul în laptop sau în telefonul mobil, distrași de la realitate, vor doar să nu mai dispunem de timp pentru a înțelege ordinea pe care ei o concep doar în favoarea lor. Indiferent dacă această arătare sinistră ce clipocește din ochi își va da demisia sau va fi demisă, ar trebui să demonstrăm că strada este a libertăţii de a cere, pașnic, altceva. A oamenilor tânjind normalitate, care vor ca toți securiștii, toate arătările comunistoide de prin partide și instituții, ciripitorii și deontologii plini de ifose, să se retragă la casele lor.

   Acum, când au pus asfalt peste groapă și peste morții din ’89, când pun surdină la tot ce sună diferit de mesajul pe care vor să-l auzim, acum, când prin spate se fac jocuri extrem de importante și prin față ni se servește doar pișcotăreală, ar fi vremea să ne așezăm pe bordură. În liniște, cu chef de stat. Zile, săptămâni, ciobănește… Și pentru faptul că au reușit să-ntârzie până și explozia mămăligii, propun o lege: din 5 în 5 ani să avem dreptul la o revoluție, la plimbări masive pe stradă cu bețe, furci, topoare și alte ustensile de om gospodar şi, la nevoie, protestatar. Așa, profilactic, la o șuetă, prin fața ministerelor și parlamentului.

”Academia Cațavencu” online 25 oct. 2015