Căcănari cu tastatură

Nu poți să-i spui românului că e tâmpit. Nici prost, agramat sau analfabet funcțional. Pur și simplu trebuie să ai rezerve. Măcar instinct de conservare. Nu-i poți atrage atenția că amestecă idei și concepte, făcând din toate o ciorbă care-i strepezește dinții. Nu poți folosi sintagme generalizatoare pentru că intervin ofuscații de serviciu și-ți taie maioneza discursului. Deh, trebuie mângâiată și capra pe creștet, nu-i așa? Ferește-te să-i așezi cratima la loc. Ești un nazist al gramaticii, bă, dă-te-n mă-ta!

Ce contează că ne bubuie capul? Că suntem împotriva bozgorilor care vor Ardealul, kurzilor care vor stat propriu, palestinienilor care vor o țară a lor (arabi împuțiți, dă-i naibii, corect?), că ne pișăm pe Kosovo, pe care nici acum nu l-am recunoscut ca stat? Românul verde sprijină independența Cataluniei. Românul verde cu spume la gură ar închide mâine școlile în limba maghiară, dar plânge cu lacrimi de crocodil că în Ucraina nu se mai predă în românește. Românul din Italia îi urăște pe italienii care-l bagă în aceeași oală cu hoții de buzunare, dar pentru el toți țiganii sunt infractori. Imbecilul analfabet, dacopatul ultranaționalist, în special fundamentalistul creștin îi urăște pe homosexuali, dar continuă să-l aștepte pe Pomohaci cu flori în prag și-i pupă mâna cu smerenie.

Am mii de exemple, aș putea să nu mă repet până diseară. Incongruența celor mulți scârbește, bipolarismul ăsta unsuros a-nceput deja să facă victime și fenomenul este abia la început. Politicieni care încă dorm în copac, miniștri certați cu școala primară, lichelism generalizat. Dacă aveți stomac, urmăriți paginile în care se discută pe marginea subiectelor feministe, despre avort, despre vaccinuri, religie, familie etc. Sunt zeci de mii de păreri care îți pot provoca voma în mod spontan. Luați la întâmplare doi sau trei comentatori și duceți-vă mai apoi pe paginile lor: pace, soare, frumos, idealuri roz, insulițe cu palmieri și pisici care dorm scărpinate pe burtă. Greață, silă, boli mintale. Suferim rău de tot. Dar e bine să taci din gură. Nu-i spune românului că e bun de balamuc. Îți va rupe capul dintr-o mișcare a mâinii. Păstrează decența, nu-l deranja. Fii cooperant, deschis dialogului, periază-l pe ceafă ca să poată sforăi în liniște. Pentru că el are convingeri, iar tu ești un biet haladit care își permite să aibă îndoieli. Sau vina capitală de-a vedea și altfel lucrurile.

Am pornit toate astea de la un articol sportiv în care semnatarul amesteca, scriind despre mișcările de stradă din Barcelona, noțiunile de „poliție locală, poliție catalană, poliție federală, poliție spaniolă, mossos d’esquadra” fără nicio jenă deontologică. Viața e plină de vorbeți, de căcănari cu tastatură pe birou și de descreierați cu fruntea îngustă. Scuzați-mi tonul, n-am chef să fiu poet tot timpul. Iar de ipocrizie se ocupă alții.

Reclame

1 octombrie

0.30 – ora Spaniei peninsulare.
În fraze scurte, câteva știri de moment:

Parlamentul catalan va face publică în zilele următoare Declarația Unilaterală de Independență (DUI).

Surse din interiorul Partidului Popular afirmă că Mariano Rajoy este dispus să declanșeze alegeri naționale anticipate, dacă nu va primi sprijinul PSOE pentru a interveni în Catalunia conform art. 155 din Constituție.

Câteva considerații personale:

Nu se pot face în acest moment previziuni clare despre situația din perioada imediat următoare. Sunt destule șanse să avem în Catalunia un haos politic, administrativ și social în lunile următoare, cauzat de faptul că UE nu va recunoaște noul stat catalan.

Să redeschid discuția despre dispariția monedei Euro din Catalunia, despre pașapoarte, vize și alte neajunsuri specifice unei administrații nerecunoscute oficial de nimeni, despre inexistența unor relații diplomatice, despre strategii economice pe termen lung? Nu cred că folosește, momentan, nimănui. Oricum trăim din convingeri și ne este mult prea dificil să facem apel și la rațiune.

„Divide et Impera”

Evenimentele din Catalunia declanșează discuții extrem de fierbinți la această oră pe marginea conflictelor de stradă, a eșecului dialogului politic sau prin prisma emoțiilor momentane. Și e normal pe de o parte. Suntem oameni simpli, de multe ori nu vedem decât ceea ce ni se oferă.

Aș dori să ridic puțin ochii din televizor și din online. Să-mi las mintea să raționeze și din altă perspectivă. Mult mai panoramică, desigur.

Cui folosește? Cine va profita de aceste mișcări naționaliste, de patriotismul naiv al unor segmente populare, de posibila apariție a noi granițe, pașapoarte, vize, de restrângeri ale unor drepturi de mișcare nu numai în spațiu geografic, ci și pe piața muncii? Cui folosește nașterea în următorii 5-10 ani a unor noi state în Europa, știindu-se de când lumea că „Divide et Impera” este piatra filosofală a marilor puteri? Cui folosește cu adevărat dinamitarea Uniunii Europene dacă țări-membre se pregătesc să o părăsească?

Îmi pun toate aceste întrebări pentru că istoria pe care am învățat-o până acum mi-a demonstrat că totul se reduce la bani, resurse, zone de influență și putere, dominație și control. Scurtele furtuni ideologice prin care trecem nu sunt decât prilejuri excelente pentru unii de a ne așeza în beregată o gheară de oțel. Sigur că da, învelită în mătase de cea mai bună calitate.

Spania și Catalunia

„Spania are nevoie de Catalunia la fel cum Catalunia are nevoie de Spania pentru a se integra cât mai bine în marea aventură europeană și să persevereze – cizelând-o neîntrerupt – în democrația care a adus acestei țări condiții de trai dintre cele mai libere și prospere din toată istoria sa. Independența Cataluniei ar fi tragică pentru Spania și în special pentru Catalunia, care a căzut în mâinile unei ideologii retrograde și barbare ale unor demagogi care o vor îndrepta către faliment. Tot ce poate fi corect în cererile de suveranitate se poate atinge prin unitate, prin negocieri, fără a se fractura spiritul legii care în ultima jumătate de secol a făcut din Spania o țară liberă și democratică.”

Mario Vargas Llosa – „El Pais”, 1 octombrie 2017

„España necesita a Cataluña tanto como Cataluña necesita a España para integrarse mejor en la gran aventura de Europa y perseverar —perfeccionándola sin tregua— en esta democracia que ha traído a este país unas condiciones de vida que son las más libres y prósperas de toda su historia. La independencia de Cataluña sería trágica para España y sobre todo para Cataluña, que habría caído en manos de una ideología retrógrada y bárbara y de unos demagogos que la conducirían a su ruina. Todo lo que hay de justo en las demandas soberanistas se puede alcanzar dentro de la unidad, mediante negociaciones, sin fracturar la legalidad que en este último medio siglo ha ido haciendo de España un país libre y democrático.”

Mario Vargas Llosa – „El Pais”, 1 de Octubre del 2017

Octombrie din tablă

   Am urmărit-o o vreme. Eram curios să știu cum privește clădirile, dacă vrea să se cațăre sau, dimpotrivă, să se lase strivită de ele. Am vrut să știu pe unde se ascunde, din ce unghiuri vede lumea, cum se mișcă prin orașele pe care le vizitează și de ce caută să scrie despre oameni. Îmi plac astfel de exemplare. Sunt ființe fierbinți, victime ideale ale combustiilor spontane. Personaje vii, ard pe placul meu. O văd și îmi amintește de Jeanne Balibar în „Trois ponts sur la rivière”, dar femeia despre care povestesc nu se mișcă; nu am ocazia să o văd cum udă plantele sau cum își toarnă cafeaua la prima oră a dimineții, nu o pot auzi nici măcar vorbind la telefon.

   Femeile – am fost convins mereu de acest lucru – se „dezbracă” complet atunci când vorbesc la telefon cu cineva și sunt sigure că nu le observă nimeni. Acum o ghicesc doar din poze, văzând-o cum mângâie genunchii unui prinț din Budapesta prins într-o statuie fistichie de bronz sau ferindu-se de soarele Egiptului, lângă piramide. Îi voi face cadou un hamac colorat, din pânză imprimată cu scoici și roșii coapte. Să-l agațe între Kefren și Mikerinos, acolo, lângă crocodilii hămesiți ai Nilului, prins bine de vârfurile geometrice ale monumentelor funerare. Visez des că mă pot bălăngăni printre faraoni și cadâne cu pielea unsă cu creme parfumate, printre sâni cu arome de portocală amară și umeri lucioși cu gust de nucșoară de Fayun. Dar de fiecare dată mi s-a poticnit transatlanticul și a șchiopătat perfid, m-a lăsat de izbeliște când visele îmi erau în toi și luptam din răsputeri să aduc zâmbetul final pe buzele sclavelor.

   Acum nu o mai urmăresc. Nu mai am timp, s-au transformat plăcerile în bitum și mi-e greu să mai deschid ferestrele în plină noapte. Păsările trec doar ca să mă salute în grabă și pleacă mai departe. Vreau să fiu ce am fost dintotdeauna: un înfometat cronic, îmi place să zdrobesc în dinți florile uscate, să le trag și ultima picătură de sevă și să împrăștii, în cele din urmă, deșerturi peste planetă. Femeia aceea fierbinte… Sper să-i placă hamacul. Și să nu se întrebe niciodată cum arăt. Sunt doar un trecător din tablă pe care va cădea ploaia lui octombrie.