18 ani de Căpșunistan

Mâine-poimâine împlinesc 18 ani de Căpșunistan. Optsprezece. Ani. O perioadă de timp în care:

… niciun polițist nu m-a tratat de sus, nu am văzut tupeul cum respiră prin uniformă,

… niciun funcționar public (de la mărunta primărie, până la nivel de minister) nu m-a privit printre gene, acru, distant, disprețuitor,

… nicio asistentă, niciun medic, nu mi-au cerut plicuri cu bani sau ciocolățele pentru serviciile oferite,

… nu am auzit în presă cazuri asemănătoare cu mizeriile gen „Ciomu, Lascăr, Burnei, Lucan”. Eventualele derapaje pe care le-am văzut în presa spaniolă s-au soldat cu demiterea imediată, retragerea licenței și închisoare, după caz.

… nu am auzit la tot pasul cazuri de corupție în care s-au furat zeci de milioane de euro. Există hoți și aici la nivel înalt, dar există și procese, și închisoare, și pedepse în funcție de gravitate.

Nu este un sistem perfect. Spaniolii sunt departe de ceea ce ne-am imagina a fi o societate ideală. Dar sunt altfel. Reacționează dur în fața impertinenței statului, a legilor proaste, a politicienilor care întind coarda. Ies cu milioanele când e nevoie și nu îi mișcă nimeni din stradă până când mișelia pusă la cale nu dispare.

Am avut tot timpul din lume să-i cunosc și să-i compar. S-au trezit din dictatura franchistă și reprezintă un corp viu. Sunt o societate din ce în ce mai liberă, mai deschisă, mai tolerantă. Au văzut că extremele sunt toxice și încearcă din răsputeri să se poziționeze mereu în centru, căutând echilibrul care însănătoșește o nație.

Și mă întreb mereu: nouă cât ne mai trebuie?

Preluat de Republica

Reclame

Roșu

   Cu jumătate de gură, timidă, uitându-se speriată în jur, mi-a zis că are nevoie de altă culoare. Vrea neapărat să-și schimbe anumite obiceiuri din viață și o modificare cromatică ar fi potrivită pentru momentul prin care trece. Glumea oare? Iarăși? Ar fi fost a doua oară în ultima săptămână. Mi-am dezlipit ochii de mâinile ei și am privit-o. Era fermă pe poziție. Avea ochii ficși. Ca un sergent cu vene dure. Strângea pumnii și a făcut un pas către mine. Am tresărit. Când a mișcat piciorul, chiar în momentul acela, un val de aer i-a ridicat rochia și am putut să-i văd picioarele. Întregi, splendide, două coloane arămii ce miroseau înnebunitor a cremă de piersici.

   M-a rugat să-i găsesc ceva roșu. Aprins. Să schimbe totul dintr-odată. Obligatoriu roșu, nu dorea altă nuanță în acel moment. I se potrivea purpuriul și am întrebat-o dacă are timp să meargă cu mine. La câteva străzi distanță știam că zace o bicicletă legată cu lanțul de un copac. Avea exact nuanța pe care mi-o ceruse. Era încântată. Mi-a zâmbit, în sfârșit. A fost un gong surâsul acela în creierul meu, nu aveam să-l mai văd vreodată.

   A scos o pilă de unghii și am ras amândoi vopseaua de pe cadru și de pe ghidon. Ne-am chinuit cam două ore, dar a meritat din plin. A strâns pulberea aceea fină într-o hârtie, a băgat-o cu grijă într-un buzunar al poșetei și a plecat fericită. Am rămas acolo, mi-am lipit privirile de rochia care îi flutura pe coapse, de gleznele subțiri și mi-am aruncat buzele, la întâmplare, pe gâtul ei. Atunci s-a întors și a râs. Prima oară când a mișcat capul în direcția mea și mi-a strigat că e posibil să ne revedem.

   Hafid adusese mandarine proaspete la aprozar. Și mentă ruptă adineauri; adulmecam cofetăriile din jur, se jucau gardienii cu simțurile mele și băteau cu baroasele în eșafod. S-a pierdut printre trecători cu fusta sub genunchi, cu praful roșu de pe bicicletă în geantă și cu speranțele mele făcute țăndări. Îmi este teamă că-mi va exploda toracele. Aș vrea să mi-l cos impecabil, dar nu știu cum. Doar mă înțep între degete, acolo unde pielea e subțire. Câmp de tir pentru vârfuri răzbunătoare, de fier căruia nu îi e teamă de moarte, de foame, de un alt somn inutil de noapte.

@

Fracturi logice

Puigdemont și echipa sa nu sunt persecutați politic. Ar fi cazul să încetăm cu dezinformarea și ignoranța. Nu sunt persecutați pentru ideologia îmbrățișată sau pentru declarațiile politice, ci pentru fapte prevăzute de Codul Penal spaniol în vigoare. Sunt sătul de discursul gen „alba-neagra” în care fraierii cad ca muștele. Închipuiți-vă pentru un moment că guvernatorul din Utah ar proclama unilateral independența în seara asta. Pariem că în mai puțin de șase ore ar interveni armata și Trump ar umple pușcăriile cu politicienii care au sprijinit practic demersul? Dacă nu vă puteți imagina, puneți măcar mâna pe o carte. Ar fi de preferat Constituția țării despre care vorbiți. Rog a se citi cu mare atenție fiecare cuvânt înainte de a lansa un comentariu, previzibil, naiv.

„Diaspora pe muchie de topor”

Să fim bine înțeleși. Aici nu e nicio tragedie, nu există mii de români care mor de foame, nu pleacă nimeni din Catalunia (excepție face Puigdemont care cerșește acum, se pare, azil politic prin Belgia), diaspora nu cere ajutorul nimănui. Condamn unele titluri imbecile din presa din România și repet încă o dată că informațiile veridice pot veni doar de la cei care cunosc foarte bine realitatea catalană, în special de la cei care trăiesc/trăim aici de foarte mulți ani. Nu costă nimic să dai un telefon, să trimiți un mail, să apeși pe messenger pentru a informa decent. Mulțumesc celor care și-au făcut griji în ultimele zile și m-au abordat în privat pentru a mă întreba dacă suntem ok.

Vinerea trecută am fost contactat de staff-ul emisiunii „În Premieră” condusă de Carmen Avram și am fost alături de echipa trimisă în teren, aici în Tarragona, timp de două zile. Reportajul va fi difuzat, dacă nu intervine nimic, duminica viitoare, 5 noiembre, la ora 19.00. În rest, sunt alături de toți cei care se gândesc încă la Colectiv, la dezastrul și nesimțirea din politica românească. În Catalunia e liniște. Oamenii sunt mai atenți ca niciodată la evenimente, administrația a fost preluată de guvernul de la Madrid și vor fi alegeri regionale pe 21 decembrie. Over and out.

Reportajul „Diaspora pe muchie de topor” poate fi vizionat AICI.

zcarmenavram

 

Răspândacii

Extrem de mulți „urechiști” online. Nepermis de mulți. Se aruncă în dreapta și-n stânga cu postări despre o Catalunie care va ieși din UE și din zona Euro. Se scrie fără pic de logică despre un război civil iminent și posibila apariție a unei grupări teroriste, gen ETA din Țara Bascilor. O imensă majoritate a celor care comentează realitatea catalană o fac într-o manieră improvizată, fără să stăpânească minime cunoștințe din teren. Din acest motiv aș vrea să calmez un pic spiritele:

Am scris destul de mult despre șansele inexistente ale Cataluniei de a deveni un stat independent, explicând din diferite unghiuri motivele politice, economice și sociale. Nu mă mai repet, există scroll. În acest moment, fără recunoaștere internațională și cu intervenția guvernului de la Madrid în baza Art.155, se încearcă stabilizarea legislativă a regiunii și revenirea la ordinea constituțională.

Va exista, desigur, pentru toată lumea, o perioadă cu multe semne de întrebare, vor avea loc schimbări importante în administrația regiunii catalane, dar nu se mai pune problema desprinderii acesteia de Spania și de Uniunea Europeană. Automat, discuțiile în acest sens devin inutile și absurde. Interesul comun va direcționa totul către o recuperare cât mai rapidă a normalității în interiorul instituțiilor publice și spre alegerile regionale pentru parlament, stabilite deja pentru 21 decembrie.

Alte speculații în momentul de față sunt cel puțin hilare. Mulțumesc pentru doza de încredere acordată până acum.