Au dat ordonanța „lăcomiei”. Vor da în curând liber și infractorilor prin amnistie și grațiere. Pulsul opiniei publice a fost luat deja prin câteva eliberări din închisoare. E liniște, suntem ocupați cu rețetele de la bunica și cu belșugul de sărbători. Nu peste multă vreme, dacă vor merge mai departe fără să li se întâmple nimic, vor instala și cenzura online, vor interzice adunările spontane și vor modifica legislația privitoare la libertatea de mișcare și expresie. Semne se văd deja în acest sens.

Toate acestea au loc pentru că i-am lăsat să se-nmulțească. Am lăsat PCR-ul să-și instaleze icrele în toate partidele după 1989, am ignorat pericolul, am crezut că democrația este un dat pe care nimeni nu ni-l mai poate lua înapoi, am crezut că libertatea nu trebuie păstrată și îngrijită zilnic, am permis alianțe politice asasine, am permis migrația polticienilor din barcă-n barcă, trocuri infame, jocuri obscene, partide de buzunar, extremisme, moaște securiste, le-am permis o șansă. Și a doua. Și a treia.

Ne înfierbântăm câteva zile la sfârșit de an plângându-ne morții revoluției, după care ne furișăm la loc în cotidianul placid, căldicel, amorf. Aproape ovin. Uitați-vă în jur, cum ies alții în stradă pentru mult mai puțin: francezii, spaniolii, polonezii, bulgarii, ungurii… Uitați-vă! Și nu mai țineți ochii închiși după aceea.

Reclame

Există viață și după sarmale

Un lucru cred că este mai mult decât evident: oamenii sunt obosiți, triști, și-au pierdut speranțele, au probleme din ce în ce mai mari, nu găsesc soluții. Și nu mai ies în stradă din proprie inițiativă. Consideră că lupta e pierdută, adversarul este prea puternic și are alături instituțiile de forță. Nu putem singuri. Avem nevoie de un „șut” din spate, de cineva care să preia rolul locomotivei și să formeze astfel presiunea străzii.

Ar mai exista o ultimă variantă, dar mă tem că și eu, și alții ca mine, vorbim pentru vrăbiile înșirate pe cablu.

Există un set de valori europene, democratice, civice, culturale, pe care ne străduim să le atingem de zeci de ani de zile. Sunt de părere că dacă nici acum, pe ultima sută de metri, nu facem pasul, acest prilej se pierde definitiv.

Soluția din punctul meu de vedere?
Ieșirea în stradă, în București și în teritoriu, a tuturor oamenilor politici, de la președinte și șefi de partide, de la magistrați și intelectuali, de la figuri care s-au impus în realitatea civică, socială și culturală, până la oamenii simpli care cred în valorile enumerate mai sus. Totul ar trebui să se petreacă organizat, pașnic, zilnic, fără întrerupere. Tot ce-nseamnă ființă cu scaun la cap, de la vlădica prezidențială până la opinca dezamăgită, ar trebui să iasă în stradă și să nu mai plece de acolo până când, sub presiunea maselor, alegerile anticipate vor deveni necesare și obligatorii. Fiecare zi pierdută până la următoarele alegeri (dacă vor mai fi libere) este o întărire a actualului sistem autocratic psd-alde-udmr.

Ultimul tren ar fi acesta. Dacă nu ne urcăm în el, ajutați de elitele care în acest moment par, dintr-o crasă inconștiență, că au alte treburi, e jale mare.

Citesc acum că la Timișoara sună sirenele. Acolo unde au fost împușcați oameni pe scările catedralei. Timișoara, primul oraș care s-a scuturat de comunism în 1989. Locul în care s-a cerut pentru prima dată lustrația. Locul în care…

În restul țării sună manelele, ies infractorii din închisori, miroase a țuică fiartă, a porc pârlit și a tavane de școli care cad în capul elevilor. Voturile alea, multe, încă miros a urină. Știți care, nu?

Nu e de râs. Deloc. Știu că suntem predispuși la bășcălie, e vremea păhărelului de țuică și a porcului pârlit, dar cred că hlizeala asta monumentală ne va duce pe toți într-o direcție nu foarte clară. Greșesc foarte tare cei care sunt convinși că Dragnea delirează sau că a pierdut frâiele partidului. A schimbat discursul. Mult mai radical, cu tonuri vizibil ultranaționaliste și antieuropene. Pare că și-a trimis consilierii israelieni la plimbare și că i-a adus pe Puric și Berenghi pentru a-i scrie perorațiile. Atenția publicului s-a mutat imediat pe baronii care cer amnistie și grațiere, pe „ultima soluție” de care vorbește Tudorel Toader, toți văd ordonanța iminentă, apariția noului partid al lui Cioloș s-a volatilizat din agenda presei. Punct ochit, punct lovit. Iarăși există speranțe, ninge, Timișoara, revoluție, morții de pe scările catedralei, punctul 8, „hai în toată țara”, strada, presiune, ceaușeștii, elicopterul…

Fiind mult prea hârșâit ca să mai fiu pradă entuziasmului conjunctural, mă întreb doar un singur lucru: câți dintre cei 60% care au stat acasă la ultimele alegeri o vor mai face la următoarele? Pentru că acolo e miezul. Restul e plăcerea românului de a fi inofensiv când țara, ce-o mai fi însemnând ea în aceste timpuri, clocotește.

– „de la tribuna parlamentului vă cer să interveniți de urgență…”
– „propagandă plătită cu milioane de euro în criptomonedă transformată în cash…”
– „trebuie să avem genunchii tari și patriotism, și victoria va fi a noastră…”
– „vreau ca statul paralel să fie distrus, să fie demontat piesă cu piesă…”
– „Iohannis nu e păpușarul acestui sistem, e doar o păpușă cu cheiță…”
– „Justiția trebuie resetată…”
– „ca să nu-și mai taie venele ăia din presa cu epoleți, plătită de Soroșică prin bitcoinși…”
– „eu nu mă tem să pronunț aceste cuvinte (amnistie și grațiere)…”
– „trimiși în închisoare de niște complete constituite ilegal…”
– „în România, trebuie să recunoaștem, există corupție…”
– „este o temă de reflexie constituțională…”
Liviu Dragnea

Acum 29 de ani începea la Timișoara evenimentul care a adus României libertate, democrație, partide politice, șanse de integrare în civilizația europeană.

Acum, în aceste momente, unul dintre cei mai mari derbedei de pe scena politică aberează, se hlizește, cere amnistie și grațiere, iar o nație întreagă este captivă, aproape hipnotizată, în fața televizorului.

… … …

Incredibil! Câtă schizofrenie!
Dragnea vorbește despre protecția copiilor și alimente otrăvite, despre stațiuni balneoclimaterice și despre 1000 de grădinițe.

Fidel Castro, Hugo Chavez, Mao, Che Guevara și elita populiștilor Americii Latine își dau acum pumni în gură și sug șosete ude.