Eroii evazivi

O lună de zile în care coșmarurile au devenit banale, bombele fac parte din peisaj, oamenii sînt îngropați în parcuri și gropile comune aproape că nu mai impresionează pe nimeni. Cum, e război lîngă noi? Da, este. Ne-a fost frică în primele zile. Groază.

Acum ne-am obișnuit. Știrile nu se mai deschid cu măcelul din Ucraina. Ci cu rafturile care se golesc, cu greve și cu măsurile pe care Occidentul mult prea fățarnic și blazat ar trebui să le ia împotriva lui Putin.

Mi-e oarecum jenă să mai scriu ceva. Ce-aș putea să încropesc? Încă o părere? Sînt sute de mii. Nici nu mai contează. Sîntem în faza în care tragedia devine familiară și imaginile cadavrelor sînt supărător de obișnuite.

Acum se vorbește despre naționala Italiei. A ratat nu știu ce calificare. Da, rasa umană e așa. Mai are cineva și alte așteptări?

Un ticălos cu caș la gură spunea că „rușii ar trebui hăituiți oriunde pe planetă”. Imbecilitatea are și forme din astea, desigur. Cum adică să-i hăituim? Pe toți, fără deosebire? De ce? Cine ne dă dreptul? Cum să hăituiești oameni doar pentru că pe pașaportul lor scrie ceva anume? Se sparg vitrinele magazinelor rusești prin lume. Demența nu are frontiere. Haita mîrîie, mirosul de sînge excită și orbește.

Un nene îmi dădea lecții de patriotism și îmi zicea că s-ar duce la război dacă România ar fi atacată. L-am întrebat direct, fățiș: „Ți-ai lăsa familia în Franța, acolo unde v-ați stabilit de ani de zile, și te-ai duce să lupți cu arma în mînă?” Patriotul de ocazie a devenit brusc evaziv. Nu mi-a mai răspuns. M-a și blocat. Sper să nu mai vină și a treia oară să-mi solicite amiciția virtuală.

Deja sînt obosit. Ipocriții ăștia îmi provoacă o stare de lehamite profundă. La fel și păcălicii duplicitari care continuă să pupe în fund un impostor narcisist care trăiește din furt intelectual și din texte adaptate de pe net. Fac curățenie, mă simt bine. Momentele de criză și de prăpastie morală ne arată cine e-n jurul nostru, ce fel de reacții există în fața obscenității răului și cu cine poți pleca la drum vreodată.

E o perioadă în care agitația nu este deloc recomandabilă. Să stăm, să observăm cu atenție, să digerăm bine gesturile oamenilor din jur. Nu e suficient să fii paranoic, parafrazînd un înțelept, e bine să îți cunoști și adversarii. Iar pe proști să-i lași să se îndepărteze singuri.

Publicitate

Tastele patrioților cu trompetă

Un rezumat pentru cei care își permit să mă tragă de urechi și să-mi predea lecții de morală și de patriotism:

Trebuie să lupt? Complet greșit. Nu mă obligă nimeni să lupt. În niciun caz pentru războaiele altora, să plătesc cu viața mea pentru ambițiile unor demenți.

Nu mă poate obliga nimeni să mă întorc de la trei mii de kilometri pentru a lua o armă în mînă. Pentru simplul fapt că locul meu, așa am ales demult, este aici (în Spania). Aici e viața mea, e familia mea, aici e tot rostul meu. Voi fi nevoit, poate, să iau o armă în mînă dacă îmi vor fi direct amenințate toate aceste lucruri AICI.

Fiecare om de pe pămîntul ăsta nenorocit se vede nevoit și obligat să lupte atunci cînd îi sînt amenințate direct viața, familia și locul în care trăiește. Scutiți-mă de lecții, de frecții patriotarde și de naționalism de prost gust. Imaginați-vă doar că trăiți de ani de zile în alt colț al lumii, că v-ați făcut un rost acolo și vă cheamă statul român sub arme. Sînt absolut convins că nu va pleca nimeni acasă să-și dezgolească pieptul aiurea-n tramvai.

Terminați cu prostiile! Gîndiți rațional înainte de a vă permite, unii dintre voi, să mă faceți penibil sau să mă trageți de urechi într-un fel sau altul. Viața mea e aici, m-ar durea dacă mîine ar veni un imbecil cu pretenții expansioniste și mi-ar ataca locul în care trăiesc. Asta nu înseamnă nici pe departe că nu-mi pasă de România. Îmi pasă, nu am uitat de unde am plecat. Din acest motiv încă mă doare și reacționez de fiecare dată în scris cînd se întîmplă ceva în țară. Am încă familie și prieteni acolo. Doar acest lucru mă mai leagă de locul din care am plecat acum 22 de ani.

Înainte de a deschide gura încercați să înțelegeți bine conceptele: „patrie”, „țară”, „neam”, „rădăcini”. Încercați să vă puneți în locul celui care scrie textul pe care îl citiți. Înlocuiți emoția cu rațiunea înainte de a apăsa pe tastă și a da lecții în care nici voi nu credeți. Încercați să citiți și printre rînduri, exersați o privire de ansamblu asupra textului. Nu luați din el doar ce vă convine pentru a reacționa sulfurant.

Și, în special, evitați insulta gratuită. Am o vîrstă și rezervele mele de răbdare sînt la un nivel extrem de scăzut. Nu am simțit niciodată nevoia justificărilor și explicațiilor suplimentare. O fac foarte rar. Și doar pentru că-mi respect prietenii care mă citesc. Dar îmi sar capacele la fel de repede atunci cînd din negura ploii apare cîte un stăpîn de taste și mă învață ce e țara, ce e neamul…

„Noi nu am atacat Ucraina!”

Îl privesc pe Lavrov. Fără sunet. Nu-l pot auzi, mă ia de la stomac. Un derbedeu bătrîn fără scrupule. Minte, dezinformează, gesturile sale denotă agresivitate și mult tupeu. Uitați-vă cu atenție la ce face armata rusă acum în Ucraina. Și gîndiți-vă ce s-ar întîmpla dacă zona din care și România face parte nu ar fi în NATO, UE etc. Cine și cum i-ar opri pe nenorociții ăștia? Cît ar întîrzia Putin și Lavrov să-și extindă granițele pînă dincolo de Nădlac? Hai să ne punem niște întrebări, să ne oprim puțin și să reflectăm.

Doar privindu-i fața acestui derbedeu bătrîn.

Să întindem o mînă. Fără condiții

Peste 1,7 milioane de refugiați ucraineni în doar 12 zile de la declanșarea războiului. Autocare, mașini, zeci de kilometri parcurși pe jos cu rucsacul în spate, femei și copii, fotografii cu civili morți, fotografii cu gropi comune în care sînt coborîte sicrie simple din lemn, militarii ruși trag fără dicriminare în populație nerespectînd tratatele internaționale, armata lui Putin a intrat în estul și în sudul Ucrainei, Odesa se pregătește pentru un atac iminent, cozi interminabile în fața unor magazine care mai reușesc să aducă alimente, rafturi goale, sacoșe, priviri disperate. Bursele s-au dat peste cap, prețurile cresc în toată Europa, reapare fantoma stivelor de provizii care se fac „în caz că”…

Analiștii militari pe care îi urmăresc în presa occidentală (nu gușații semidocți care și-au luat doctorate false prin România) sînt de acord că Putin nu se va opri pînă cînd nu va distruge Ucraina. Individul este imprevizibil și a devenit incontrolabil. Poate doar intervenția Chinei va mai așeza oarecum apele la locul lor. Întîlnirea de joi din Turcia este așteptată cu interes pentru că se va desfășura la nivel de miniștri de Externe, Lavrov și Kuleba. Dar nu există optimism vizibil.

Propaganda rusească e din ce în ce mai perfidă și, din păcate, are ecou în rîndurile românilor. E trist. E un fapt pe care nu-l poți evita. Privesc, recepționez informație, filtrez.

Ajung la sfîrșitul fiecărei zile la aceeași concluzie pe care o am încă de la început și nu mi-o poate eroda nimeni. Cum se sufocă un agresor, în cazul de față Putin? Rusia trebuie izolată total. Niciun bănuț nu poate fi lăsat să intre și să iasă de acolo. Marfurile trebuie să fie blocate. Paralizat exportul și importul. Cetățenilor ruși trebuie să li se interzică temporar accesul în lumea civilizată. Închise ambasadele și consulatele. Personalul diplomatic să fie urcat în avioane și trimis la Moscova. Rusia să trăiască doar prin forțe proprii. Pînă va face implozie. Este singura șansă ca poporul rus, atît cît mai există el ca entitate rațională, să se ridice în picioare și să înceapă curățenia din interior.

Iar noi, cu calm, fără resentimente, să-i ajutăm pe cei care fug din calea nebuniei lui Putin. Să le dăm un adăpost, hrană și medicamente. Să donăm, să întindem o mînă. Fără condiții.

Așa a început

Acești demenți care sînt convinși că au venit pe lume cu o misiune istorică, acești demenți care conduc autoritar, care s-au trezit peste noapte în fruntea unor nații puternice, în fața unor butoane nucleare, acești demenți care sînt stăpîni peste surse imense de energie și își pot imagina că vor juca la nesfîrșit la cacealma…

Cu ce au greșit popoarele mici pentru a sta mereu cu frica de a fi călcate de un bocanc militar? Cu ce a greșit specia umană că este nevoită să tolereze demenți ca Putin, Chavez, Maduro, Castro, dinastia nord-coreeană etc.?

Sînt mii de gînduri care vin de-a valma în ultimele ore. E foarte greu să le organizez, să le pun unul după celălalt. Mă întreb, practic o retorică șoptită și nu știu dacă va avea rezultate, starea de agitație e omniprezentă, călăresc canalele de știri în speranța găsirii unui ton care aduce liniște.

Ce va face Putin? Va cuceri Ucraina? Își va instala oamenii de încredere și își va lărgi influența? Se va opri aici? Va merge mai departe cu războiul hibrid prin care destabilizează de ani întregi siguranța Uniunii Europene? Dacă nu intervine nimeni pentru a-l opri, cine garantează că în viitor nu va proceda identic cu Republica Moldova? Nici Moldova nu e în NATO și e o țară infinit mai mică, un teritoriu ce poate deveni mult mai repede victima Moscovei. Cine asigură că Putin nu va folosi același discurs dement pe care îl are acum: „Vrem eliberarea cetățenilor ruși din Moldova. Sînt supuși unui genocid și unui regim neonazist.”?

„Să boicotăm produsele rusești, să facem, să dregem, să interzicem, să tragem linie, să scoatem din circuit…” – sînt îndemnați oamenii pe rețele. Cred că este inutil și e doar un gest care nu va atinge absolut deloc puterea de la Moscova. Deloc. Nu oamenii de rînd trebuie să boicoteze. Ci întreaga administrație europeană și mondială. Statele lumii, dacă mai sînt întregi la cap, ar trebui să excludă începînd din acest moment pe oricine și orice mai are legătură cu adminstrația Putin. Orice legătură cu Rusia ar trebui blocată la nivel oficial: politic și economic. Declarațiile în fața unui pahar cu apă, în fața unui microfon și a camerelor de luat vederi, discursurile șlefuite și sterpe nu au nicio relevanță. Ești rus sau ești complice cu regimul Putin? Blocaj total. Spontan. Radical. Tăiată orice relație cu lumea civilizată.

Știm cum se va termina această tragedie? Putem specula, putem încropi scenarii, ne putem imagina și spera într-un final fără multe pierderi de vieți omenești. Putem spera că și ipocrizia politicienilor are un sfîrșit. Că și interesele financiare de zeci de miliarde de euro pot fi duse pentru o vreme într-un plan secund. Am putea merge și mai departe gîndindu-ne că vom ști într-o bună zi să recunoaștem demența umană încă din fașă și s-o extirpăm la momentul oportun, dar intrăm deja în utopie.

Deocamdată ne uităm la invazia rusească. La tancuri, la rachete, la moartea unor civili care nu au nicio vină, la valurile de refugiați care vor părăsi Ucraina în următoarele săptămîni. Și realizăm neputința. E un spectacol televizat cu moartea în prim-plan și cu rînjetul unor scelerați care își împart iarăși lumea fără remușcări.

Îmi doresc ca Putin să aibă un loc special în iadul creștin-ortodox și popimea de la Moscova să-i legene coliva cît mai curînd.

FICT 2021

Festivalul Internațional de Carte Transilvania mi-a deschis ușa și anul acesta dîndu-mi posibilitatea să vorbesc despre „Mediterana din mine” și despre ultimile lumi din cărți. Sau despre ultima carte a lumii, nici nu mai știu care e ordinea normală a lucrurilor. O discuție pe care abia aștept să o am cu Gabriel Bota. Treceți prin Piața Unirii din Cluj-Napoca începînd cu joia care vine, apropiați-vă de cărți, de scriitorii de acolo, de editorii care vă vor aștepta la standuri. Toate evenimentele se vor desfășura în Lounge-ul Oficial din Piața Unirii, unde are loc Festivalul Internațional de Carte Transilvania. Evenimentele Live – Online vor fi transmise pe un ecran special, amenajat în Lounge-ul Oficial din Piața Unirii, precum și pe Canalul Youtube al FICT și pe pagina de Facebook.