Dinozaurii lui Meleșcanu

Tovarășe Meleșcanu,

Am urmărit în această dimineață declarațiile oferite unui post de televiziune. Ați spus că „aveți obiective foarte importante pe parcursul mandatului de ministru și nu vă veți împiedica în niște sincope apărute în ultimele zile”. Înțeleg că „sincopele” sunt zecile de mii de oameni care au dorit să voteze, cozile interminabile de la consulate și ambasade etc. Personal, sunt obosit. Mă obosește limbajul acesta ipocrit-alunecos pe care îl aveți ori de câte ori sunteți obligat de situație să ieșiți în fața microfonului pentru a căuta scuze.

Câteva fapte:

În ultimii ani, în provincia spaniolă Tarragona, unde sunt aproximativ 25.000 de români, s-a votat întotdeauna în două secții de votare. În orașele Tarragona și Reus. Duminica trecută am avut o singură secție. Într-un hotel din Tarragona. Într-o sală amenajată la primul etaj. S-a format o coadă imensă până afară, în stradă.

Oamenii au stat înghesuiți pe holurile hotelului. Aglomerație, căldură foarte mare, lipsă de aer, zgomot care i-a deranjat pe oaspeții hotelului. Directorul acestuia a venit pe la 18.30 și a vrut să stopeze activitatea. La un moment dat urcau în secție doar grupuri de câte zece persoane, dar după ce coborau alte zece care votaseră. Un ritm care a îngreunat și mai mult activitatea. Nu au fost decât doi delegați din partea a două partide politice: PNL și USR/PLUS. Un haos. Multă lume consideră că totul a fost premeditat. Poate că nu suntem departe de adevăr. Există fotografii, video-uri. Am fi bucuroși dacă s-ar deschide o anchetă penală, iar cei care au împiedicat românii să voteze, să plătească. Nu doar cu funcția.

Știm că e greu cu votul electronic, cu cel online, cu cel prin corespondență. Știm că legile nu se schimbă de pe o zi pe alta. Dar se putea da OUG pentru prelungirea orarului. PSD-ul dă ordonanțe și noaptea. Ați uitat?

Ideea cu votul în mai multe zile ni se pare una bună pentru viitoarele alegeri. Așteptăm să se pună în practică. După calculele noastre, aici, în Tarragona, ar fi suficiente două secții de votare și 2-3 zile de scrutin. Suntem o comunitate relativ mică, nu ne comparăm cu Madridul, Barcelona, Castellon etc.

Treceți la treabă. Încetați să mai umiliți oamenii. Faceți mai multe secții. Chiar dacă nu vor veni mulți să voteze. Sunt convins că oamenii vor aprecia acest lucru și nu vor reclama faptul că statul cheltuie bani în plus. La câte zeci de miliarde s-au furat în ultimii treizeci de ani, nu va plânge nimeni pentru câteva sute de mii de euro cheltuite în plus.

Dar poate că ar fi mai bine să plecați. Acum.

Luați și dinozaurii din MAE cu dvs., tovarășe Meleșcanu!

Lăsați ministerul acela să respire!

 

Text preluat de Republica.ro

De la o vreme-ncolo ajungi să scrii doar din amintiri, uiți unde ți-ai pus pastilele și nu mai are nicio importanță dacă mai schimbi apa din paharul în care îți ții proteza. Așa și eu. Anul trecut, cam pe vremea asta, mă plimbam cu ochii ieșiți din orbite printre standurie de la Bookfest. Urma să-mi lansez „Negustorul de pipe”, dar nu despre asta e vorba.

Îmi umpleam sacoșa cu cărți gândindu-mă la nevastă-mea care urma să mă certe a mia oară că dau banii pe prostii în loc să cumpăr mâncare la motan și legume autohtone. Covoare roșii, persane, microfoane, muzică tare (m-am mirat că lipseau manelele), hăhăială multă și extrem de zgomotoasă. Și cărți, mii de cărți. Că de-aia venea lumea acolo. Să vadă cărți.

Mi-au atras atenția două tinere. Abia intraseră. Frumoase rău, că nu mă uit eu la orice lucrușor fără sclipici. Au luat o carte de pe un stand și și-au făcut, pe rând, poze cu ea. Am decis să le urmăresc și am văzut că au picat victime Cărtărescu, Liiceanu, Paraschivescu, Nora Iuga, Cristian Preda, și alți autori pe care nu i-am depistat pentru că am probleme și cu faza lungă, nu doar cu cea de-aproape. Își lipeau cu delicatețe cărțile de piept, oooffff, buzițe țuguiate, clipoceală sexy din ochi, și gata poza pentru facebook. Am mers în spatele lor până când au ieșit din pavilion. Vizita amazoanelor a durat cam douăzeci de minute, generos fiind ca întotdeauna. Au aprins o țigară, au mai butonat o vreme smarfoanele și s-au îndreptat către o tarabă de unde venea un înduioșător miros de păstrămioară.

Acum câteva minute văd că:

„România citeşte cel mai puţin din toate cele 28 de state ale Uniunii Europene. În anul 2011, 29,6% din populaţia României a citit cel puţin o carte în ultimele 12 luni, în comparaţie cu 81,9% în Luxemburg şi 75,3% în Germania” – Henrique Mota, fost preşedinte al Federaţiei Editorilor Europeni, la deschiderea Bookfest 2019.

Un imperialist obscen care nu e conectat la minunata noastră realitate.

Niciodată nu a fost un moment mai prielnic pentru a vorbi despre plictiseală, lehamite și dezgust. Așa se întâmplă mereu în preajma unor alegeri. Așa se întâmplă peste tot, în toate țările lumii în care se mai organizează (din fericire, mi-aș permite să spun) alegeri libere. Înainte de a se introduce votul în urne se vehiculează mii de fraze, mii de șabloane, mii de ticuri: „toți sunt la fel, votul meu nu contează, jocurile sunt deja făcute, important e cine numără, zâmbesc și promit până ajung în funcții, se luptă doar pentru a-și pune neamurile și amantele la adăpost, vor fura și mai mult ca până acum etc.”

Tot înainte de alegeri apar părerologii, guriștii, influensării, personajele cu mai multă sau mai puțină faimă pe net, încep să dea sfaturi din taste și să condamne vehement adversarii, să apeleze la conștiință și la spirit civic, să împroaște, să suduie, să arunce cu materie organică în ventilatorul celorlalți. Mă includ, categoria o alegeți voi. 

Dar cred că de data asta vorbim despre altceva. Așa percep eu alegerile care vor veni. Nu mai discutăm de mult despre ideologii, asta cred că este clar pentru toată lumea. Stânga și dreapta au dispărut, doar năucii mai discută despre aceste concepte. Politica sec. XXI este despre naționalism, granițe, izolare, încălcarea libertății de exprimare  versus libertate, democrație, drepturi, respect pentru cel de lângă tine și liberă circulație a oamenilor și mărfurilor pe glob. Cred că vorbim acum despre puterea românilor de a ști să aleagă de partea cui vor să se afle. În următorii ani vom ști cum va arăta Uniunea Europeană. Și vom simți acest proces de transformare pe pielea noastră. Doar de noi depinde dacă vom rămâne în interior sau dacă ne vom lua bagajele și vom reintra în sfera de influență a autocrației ruse. 

Este inutil să mai căutăm scuze. Nu prea mai există. Informația circulă peste tot. O simplă apăsare pe o tastă te duce imediat către o infinitate de știri, opinii, analize. Nu poți afirma că n-ai știut, nu poți spune în niciun moment că ești dus de nas. Și aici mă gândesc în primul la imensa parte a celor care încă mai au dubii dacă să voteze sau nu. Paradoxal, de ei depinde dacă direcția în care merge România va fi stabilită în continuare doar de partidele care își mobilizează membrii și simpatizanții cu mai mult sau mai puțin succes. 

Este curios, trist și descurajator în același timp. Într-un moment istoric pentru țara asta care se chinuie să iasă din bolșevism, soarta ei depinde de decizia celor care se pișă, în general, pe vot. 

În Alabama (un fel de Vaslui al Americii, zic unii) nu se mai poate avorta dacă copilul vine pe lume după un viol sau un incest. S-a dat legea. În Texas a fost împușcată o femeie pentru că ar fi fugit din fața polițistului. Nu avea arme asupra sa și striga că este însărcinată cu puține secunde înainte de a fi ucisă. Un copil de 11 ani s-a aruncat de la geam în Spania pentru că a suferit multiple abuzuri la școală din partea colegilor. Ni se întorc valorile din exil. Mazăre vine din Madagascar. Și taximetriștii câștigă războiul la București.

Tristețe în două puncte

1. Vorbeam cu un amic, ieșean plecat de mulți ani în Canada, despre atmosfera de la mitingul pesedist de acolo. Și se văita: „Mi-e silă, Paule. Urmăresc de la distanță numeroase voci din oraș – profesori, oameni de cultură, jurnaliști, pagini de ziare, radio-uri, tot felul de somități și personaje cu mii și zeci de mii de fani pe facebook – și e liniște totală. Sunt muți, amice. O muțenie din aia ticăloasă, perversă, complice, o muțenie mizerabilă care te duce cu gândul la încrengăturile existente din târg, la mișmașuri, la ipocrizia aia care colcăie în noi în timp ce de ochii lumii publicăm doar glumițe, floricele și rahaturi pentru un pumn de laicuri. Mi-e silă, Paule. Mai sunt câțiva nebuni care își riscă pieile în public, dar nu e suficient.”

I-am răspuns că și eu am privit mitingul de la Galați. Înainte, în timp ce, și după. Dar sunt în proces de vindecare. Nu mai ripostez, nu mă mai simt capabil să spun nimănui ce să facă sau cum ar trebui să scrie. Avem fiecare conștiințe. Suntem majori, vaccinați, cât de cât responsabili. Mulți tac și contribuie prin tăcere la lumea asta pe care o vor lăsa copiilor lor.

2. E un adevărat război între cei care dezaprobă aruncatul bancnotelor către pesediștii aduși cu autocarele și cei care nu simt deloc compasiune pentru aceștia. Un război care ar trebui să nu existe. Avem nevoie de pansamente, de tratament, avem nevoie de aer curat. Și de prezență de spirit. În special pe 26 mai, la urne.

Omul de stat vs. găștile mafiote

Ca gălățean care trăiește de nouăsprezece în Spania, conectat permanent la cele două realități social-politice, am fost ieri și astăzi martorul a două evenimente pe care m-aș bucura să le pot descrie în câteva rânduri: reacția societății spaniole vis-a-vis de moartea fulgerătoare a unui om politic și declinul PSD (o adevărată structură mafiotă după părerea multora) în urma adunărilor publice de la Iași și Galați. 

Alfredo Pérez Rubalcaba (28 iulie 1951 – 10 mai 2019) a fost unul dintre politicienii spanioli cu un rol fundamental în prăbușirea terorismului basc și în lichidarea grupării teroriste ETA, în colaborare cu autoritățile franceze și europene. Ministru în guvernele conduse de Felipe Gonzalez și Jose Luis Rodriguez Zapatero, a ocupat portofolii la Educație și Interne, a fost vicepreședinte al Guvernului și candidat la funcția de președinte al PSOE. S-a retras din politica activă în 2014, întorcându-se la catedra Universității Complutense din Madrid, unde preda Chimie. Discret, tenace, un excelent negociator, orator perfect, de o inteligență greu de egalat, spontan – a reușit să-și câștige admirația spaniolilor și a tuturor adversarilor politici. Ieri și astăzi, zeci de mii de oameni au fost prezenți la catafalcul lui Rubalcaba, onorându-i memoria și mulțumindu-i pentru activitatea sa în slujba societății spaniole. Presa iberică menționează caracterul pozitiv unic al reacției generale a oamenilor. Toate partidele politice i-au mulțumit prin prezență și mesaje. Fostul rege Juan Carlos și regina Sofia au fost prezenți la ceremonia care a avut loc în clădirea Camerei Deputaților. 

Îmi este foarte greu să-mi imaginez ce personaj politic din România ultimilor treizeci de ani s-ar putea ridica la acest nivel de recunoaștere din partea românilor. Rubalcaba a fost un „hombre de estado”. Și-a câștigat acest nume. Cine dintre politicienii noștri poate avea acest rang? Nimeni. Și o spun în deplină cunoștință de cauză. Pentru că la noi s-au perindat, cu mici excepții, doar căpetenii care au condus găști puse pe căpătuială, s-au construit relații imunde între politicieni și sectorul economic, mafiile transpartinice s-au dezvoltat și au acaparat totul, România este stăpânită de baroni care sufocă județele și activitățile economice începând de la centru până în cel mai îndepărtat cătun din provincie. De aceea e imposibil ca cineva să aspire la titlul pe care îl aminteam mai devreme. 

Am urmărit cu atenție eforturile disperate ale PSD de a strânge oamenii la Iași și Galați. Aceleași tactici grotești, aceleași forme de șantaj practicate de zeci de ani, amenințări pentru cei care ar fi putut lipsi de la mitinguri, liste negre prin instituții și primării, convoaie de autocare puse la dispoziție de firmele de casă, oameni obosiți, plicitisiți, dezorientați, aduși în piețe cu arcanul, expuși unor discursuri de un primitivism politic bolnav. Moldova – zona dominată de PSD de zeci de ani – pare să se trezească din somn și să riposteze dur în fața ipocriziei infractorului Dragnea. Sunt bucuros că la Galați au ieșit sute de oameni în stradă pentru a-și manifesta repulsia. Au blocat autocarele pesediștilor, s-au auzit vuvuzelele și s-au văzut peste tot mesaje anti-PSD. Dragnea, Dăncilă și camarila au fost nevoiți să iasă prin spatele Casei de Cultură a Sindicatelor pentru a nu se lovi de furia gălățenilor. Îi felicit pe cei care și-au părăsit zona de confort într-o sâmbătă însorită și le mulțumesc pentru că s-au făcut auziți. Nu se mai poate merge în direcția asta. Românii trebuie să realizeze cine a făcut rău țării din 1989 încoace, cine a furat, cine a ascuns miliarde de euro, cine a acumulat averi imense fiind simpli bugetari, cine a distrus clasa mijlocie și a împins milioane de români să plece în străinătate, oamenii trebuie să se decidă în final cine vrea ca România să continue în Uniunea Europeană ca membru cu drepturi depline și cine dorește izolarea și apropierea de Moscova. Sunt concepte simple la prima vedere. Și iată că ele încep să fie vizibile și pentru partea de țară despre care aproape nimeni nu mai credea că se va trezi din letargie. Luna mai a acestui an aduce semne bune. Chiar și pentru mine, aflat la mare distanță de casă. Chiar și pentru mine, care sunt de multă vreme prizonierul unui scepticism aproape cronic.       

 

Text preluat de Republica.

Prima mea colecție de obsesii

În „Negustorul de pipe” am adunat texte scrise de-a lungul multor ani. Sunt reflecții, pierderi în timp și spațiu, jocuri pe care mi le-am permis într-o vreme în care bântuiam prin Europa la volan. Seara opream și mă jucam cu tastele, construiam combinații de cuvinte, lăsam obsesiile să-și caute drumul firesc pe monitorul așezat cuminte pe brațe, și visam. La faptul că timpul va trece, că înghețatele se vor topi pe bețele din mâinile iubitelor noastre și că melcii, obosiți, cu ochii plini de lacrimi, se vor urca din nou pe semafoare și vor dormi acolo săptămâni întregi fără să ne arunce nici măcar o privire. În primul meu volum de proză scurtă sunt o sută patruzeci de povestiri care vor să fure cititorul și să-l transporte în lumea pe care eu mi-am croit-o pe măsura ambițiilor mele, a fricilor mele și a propriilor mele ascunzișuri în care mă retrag uneori. Sunt ipohondru, un paria printre oamenii din porturile Mediteranei, îmi fac scări la cer, scot bucăți din stern, îmi aduc aminte de gărgărițele din adolescență și citesc haiku cu Leonard Cohen, călăresc poneii care se odihnesc la marginea bulevardelor, scriu mesaje pe care le introduc în sticle ce nu vor ajunge niciodată la destinație, și mă retrag pe insula mea privată într-un concert de jazz nocturn.

„Negustorul de pipe” este o jucărie frumoasă ce merită să fie luată în brațe, întoarsă pe toate părțile, pusă în raft. Ca medicament, ca artificiu ludic, ca nebunie de moment sau ca tertip pentru melancolii neconstruite încă.

„A murit pentru că:
– Dumnezeu nu iubește p@p@narii,
– era gay și selecția naturală funcționează,
– era un drogat ordinar,
– și-o trăsese la gă@ază și era obosit.”

Am răsfoit și eu câteva pagini și comentarii după moartea creatorului de modă Răzvan Ciobanu. Multe păreri abominabile născute din prostie și ignoranță, venite probabil și din partea unora care nu cu mult timp în urmă ciocniseră creștinește ouă roșii și luaseră lumină din altar. O lume bolnavă, plină de pacienți fără tratament valabil.

Statistic vorbind, mulți dintre aceștia se află foarte aproape: printre vecini, printre colegii de muncă, prieteni, cunoscuți, persoane publice, sunt în listele de facebook… Va fi greu să ne facem bine.

Ceva nou? Cred că nu.
Majoritatea parlamentară a votat pentru modificările CP. Vor fi închise o mulțime de dosare, mii de infractori vor scăpa cu fața curată. În țară e liniște. Nici nu are cum să fie altfel. Lumea e saturată, e plină de lehamite și se poate înțelege pe undeva această stare. Din acest punct de vedere au învins de mult. Am intrat în case și ne zborșim doar pe net. Piața, ca loc al protestului, nu mai există. Ei vor fi merge în continuare pe aceeași linie. Își vor apăra interesele, afacerile, grupările mafiote din care fac parte, vor continua să fie înșurubați la contractele cu statul și vor prospera. Fără să li se clintească nici măcar un firișor de păr din cap.

Întrebările mele sunt simple. Știm cum s-a ajuns aici. Știm unde suntem și în ce direcție vor să ne ducă. Dar știm ce vom face în următoarele luni? Știm cum și dacă vom vota? Opoziția va ști să modeleze discursul în așa fel încât masa absenților să iasă la urne? Răspunsurile sunt deja un pic mai complicate.
Ceva nou? Cred că nu.

Miracole la Notre Dame

„Dumnezeu a făcut o minune. Crucea de aur și o serie de tablouri și alte valori de patrimoniu au fost salvate de focul ucigător.”
„Miracol!”
„Divinitatea a avut grijă de creștini!”

Sunt doar câteva fraze care încă se mai rostogolesc prin locurile frecventate de conspiraționiști, mistici și fani ai bubulimii universale. Prin fițuici care urmăresc doar clickbaitul rapid au mai apărut canistre cu benzină și teroriști care abia așteptau Săptămâna Mare ca să distrugă catedrala din Paris.

S-ar cuveni câteva precizări. Am prostul obicei de a aștepta concluziile unor oameni mult mai pregătiți și inteligenți decât mine. Urmăresc cu mare atenție câțiva specialiști în lumea arabă, recunoscuți pe plan mondial. Din partea serviciilor de informații franceze nu au apărut niciun fel de semnale care să indice implicarea terorismului islamic. De asemenea, nicio grupare nu a revendicat dezastrul de la Notre Dame. Ar fi fost o victorie extrem de mare pentru orice fanatic.

57319738_2508296729204435_2642957122580512768_n

Miracole, dacă tot suntem porniți pe varianta asta, sunt doar două:

Primul poate fi găsit în manualul de Chimie din școala generală. Aurul se topește la 1064 de grade Celsius. Dacă s-ar fi atins această temperatură în interiorul catedralei nu s-ar mai fi salvat nimic. Nici crucea, nici tablourile trimise la Louvre, nici celelalte valori descrise în presa franceză.

Al doilea miracol constă în faptul că Darius Vâlcov era ocupat cu bugetul României și nu a avut timp să treacă pe acolo.