Săracule, nu pune botniță! Mușc înainte

   Te voi ruga frumos și voi face totul la vedere, nu am apucăturile tale. Prietene, ai ajuns parlamentar din întâmplare: te-au votat oamenii pentru că le-ai dat găina congelată sau ai vorbit bine preț de câteva ore la miting, ai pus pe tine un parfum turcesc și ai direcționat bine șpaga la partid. Habar nu am ce daruri ți-au căzut din cer pentru a-ți înfunda dosul în fotoliile comode ale Casei Poporului, dar te urmăresc atent zilele astea și văd că ți-ai luat-o-n cap. Ai ajuns cu tupeul mult prea departe, nu și-a imaginat nimeni că vei încerca să atingi dreptul la liberă exprimare. Îți închipui că o lege va trage fermoarul peste gura lumii. Greșești, stimabile, o lege de acest gen nu va face decât să aprindă și mai mult spiritele încinse ale celor ce sunt deja sătui de nerușinarea voastră, nu va face altceva decât să scoată în stradă ziariștii ce își câștigă pâinea și din punerea pe hârtie a actelor voastre tembele. Încercarea voastră de astupa guri va pune gaz peste focșorul ăsta ce mocnește.

   S-a cam terminat cu vrăjeala, burtoșilor. E un aviz, nu e o amenințare, deși mă lasă rece senzațiile voastre la citirea acestor rânduri. La fel de impasibil sunt în fața celor care consideră că tonul meu este neadecvat circumstanțelor, pentru aceștia am un răspuns extrem de scurt: a urca și a coborî la nivelul fiecăruia nu e atributul ”șarpelui”, ci o calitate pe care am admirat-o dintotdeauna la persoanele care activează în mass-media și nu numai. Omului liber, celui frumos, cu spiritul înalt, omului ce denotă inteligență și umor, îi răspunzi pe același ton dacă te țin nădragii. Aceeași monedă se folosește și atunci când în cale îți iese un golan, indiferent dacă se întâmplă la colț de stradă sau dacă individul e parlamentar, ca acum, când se dorește frânarea avântului presei printr-o manevră pur banditească. Luați în calcul un mic detaliu, vă rog să nu fiți atât de naivi încât să credeți că lumea va tăcea. Nu va înceta nimeni să vă arate cu degetul, s-au dus timpurile Europei Libere, Vocii Americii sau a bătutului în țeava caloriferului, societatea actuală nu prea mai corespunde portretului pe care îl aveți întipărit în minte, se vorbește, se comentează mult, se citește și se compară. Până și nea Gheorghe a învățat că nu mai trebuie să aplece urechea spre un singur canal. E mai greu cu vârsta a treia, reflexele nu se modifică atât de ușor, dar nici măcar oamenii simpli, fără prea multă pregătire, nu mai așteaptă totul dintr-o singură direcție.

   Faceți un efort și băgați-vă mințile în cap, obișnuiți-vă cu supărarea oamenilor și cu exprimarea acesteia pe toate căile posibile, există chaturi, facebook, forumuri de discuție, până și în cel mai îndepărtat cătun au început să ajungă jucăriile astea pe care bătrânii le numesc, stângaci, ”oarles, uifi, maus”. E din ce în ce mai multă nevoie de transparență. Se știe că furați, că ați ajuns acolo doar pentru a face mațul gros și punga plină. Săracilor, lumea nu se mai prostește la fel de ușor ca înainte. Trageți fermoarul, e șlițul deschis!

Pentru ”Viața Liberă” online/print 17 feb. 2016

De-a valma, dar să știm și noi

   Generalizările fac pielea de găină și se încrețește neuronul, prietene. Băgatul de-a valma în categoria proștilor sadea, în cea a leneșilor și borfașilor, ne determină să facem alpinism pe pereții din baie. Să nu cumva să-i spui românului că e hoț, el e doar descurcăreț, face piruete chiar nespălat pe dinți și rezolvă problemele dintr-o pocnitură de metacarp. Nu-i arunca în față că-i golan, e doar un șmecher uns cu mirul din cartier. E o dramă să-i spui că-i analfabet socio-politic. Nu, n-are cum! E imposibil, omul nostru e-n plină dezvoltare și cunoaștere a libertăților cetățenești. Transpiră zilnic să dialogheze pe când tu, un neica-nimeni, ești doar un nătărău pizmaș ce-i vrea moartea, ești băgăciosul ce-i încețoșează raționamentul și-i taie elanul cu brișca. Când ni se-aruncă-n față epitete, parcă ni se sparg molarii cu patinele de gheață. E nașpa, ar zice poetul. Dar stai calm, nu ești condamnat la malaxor, nu vrea nimeni să-ți amestece umorile cu ale celorlalți. Scribul se mai joacă și trage de stilistică cu dinții, nu te teme. Adu-ți aminte, nărăvașule, că franțuzoaicele-s bune la pat, că scoțienii sunt zgârciți și toate unguroaicele sunt curve. Mai știi că italienii halesc broaște și spaniolii se luptă cu tauri în fiecare zi, englezii sunt perfizi și rușii se-mbată toți ca porcii, nemții fac rahat din orice piuliță și chinezii sunt maeștri de karate? Am uitat de impresionantul falus al africanilor ce sparg nucile de cocos dintr-o lovitură și de pasărea ”colibri” a femeilor din Asia. Nu-i așa că discursul ăsta infantil ne încântă porii și suntem mândri că ne-am născut pe plaiul verde carpatin, că doar noi ne batem cu urșii parte-n parte și smulgem colții lupilor pentru a ne face șiraguri de mărgele? Aș zice că da. Dar nu contează, noi vom țipa ca din gură de șarpe în fața oricărui atac mârșav la fibra sfintei individualități. Ne vom acri de ură ori de câte ori ne vor smotoci gurile proaste pentru a ne amesteca genele pure de român. Ura și la gară, hai cu nașu’!

P1010836

”Academia Cațavencu” print 8 feb. 2016

Unirea cu Moldova, între pragmatism și cai verzi pe pereți

   Și-așa-mi vine câteodată să ies din vis cu brațele încărcate de fantezii, l-aș reînvia până și pe Dromihete cu geto-dacii lui pentru a ne conduce spre izbândă. Aș intra senin și plin de coșuri sub comanda diadohilor lui Alexandru Macedon, m-aș face una cu sciții și pământul și cred c-aș fi capabil să-i dau până și mustața lui Stalin cu unsoare de gâscă, doar-doar ne-om uni cu Moldova. Chiar în acest moment vreau înlănțuire cu moldovencele, vreau pământ și apă de la Prut să plutesc ca David Blaine peste podurile de flori întinse către Chișinău. Zâmbesc amar la gândul că dorim unirea cu orice preț, fără să cerem o foaie de hârtie care să cuprindă calcule economice, statistici, proiecții și posibilități economice pentru următorii, să zicem, 20 de ani. Dorim orbește încă o brazdă de pământ. Să fim mai ”dodoloți” ca niciodată. Trăim cu nostalgiile bătăliilor lui Ștefan cel Mare, facem hore în care se prind anual aceleași figuri sinistre ce îngheață împreună, ca mai apoi să se aghezmuiască cu vodcă și Grasă de Cotnari prin odăile primăriilor.

P1010836

   O importantă majoritate a populației românești trăiește și lăcrimează aproape isteric de fiecare dată când se amintește de posibila unire cu Moldova de peste Prut. Să ne unim cu cine? Și de ce? Lăsând deoparte motivațiile sentimental-istorice, ce motive pragmatice am avea pentru a ne dori această decizie? Ei vor? Ce procent al populației este de acord cu unirea cu România, clasa politică de la Chișinău e pregătită să lase frâiele celei de la București? Mafiile de dincolo își vor înceta ca prin farmec activitățile sprijinite mai mult sau mai puțin vizibil de Moscova, partidele vor finaliza furtul și se vor concentra asupra bunăstării oamenilor de rând? Cât despre populația moldovenească, mi-aș dori să știu dacă peste noapte va deveni iubitoare de români și România. Pentru că mi-e foarte greu să cred acest lucru, ținând cont de faptul că imensa majoritate vorbește, simte și gândește în rusește. Nu știu nici dacă Moscova va renunța vreodată la zona-tampon pe care o are sub deplina sa influență la granița cu UE, Putin nefiind nici pe departe atât de slab de înger pentru a patina cu pixul pe hârtie semnând pentru îmbrățișarea frățească a celor două țări.

   Ce produce Moldova, care sunt capitolele la care excelează din punct de vedere economic, cu ce va contribui la bugetul presupusei Românii întregite, ce exportă și ce importă, cunoaștem sumele de care are nevoie măcar pentru a se menține stabilă? Astăzi este o zonă vizibil subdezvoltată din care se fură pe capete, atât rusofilii cât și pro-europenii își bagă mâinile până-n claviculă în sertarele cu bani, iar noi ne pregătim cu o candoare inexplicabilă să le oferim 150 de milioane de euro. E bine că ne-am rezolvat sărăcia din Moldova noastră, e superb că reușim să scoatem Bărăganul din letargie și Vasluiul din foame, am reușit să aducem Oltenia la nivelul cantoanelor elvețiene și am finalizat cu brio corupția sistemică națională. Iohannis se-nvârte-n hora lui Flechtenmacher și pare că nu ia nici o clipă în calcul că este participant, la fel ca toți foștii președinți, la o punere în scenă în care nu poate avea decât rol de figurant. Moldova poate fi doar zilele astea un model pentru noi, zeci de mii de oameni au ieșit revoltați în stradă și au măturat pe jos cu clasa politică. Pentru scurt timp însă. Are prioritate fierberea mămăligii. Și mai sunt de scos barabulele de la beci.

   Nu-mi rămâne decât să visez în continuare la basculante cu pământ și la noi granițe pentru o țară mare și frumoasă, dar care nu ne va fi de folos. Am trecut printr-o nouă feerie de iarnă, înlănțuiți prin piețe, roșii în obraji de la vânt și vinul fiert și am mai jeluit încă o dată pe umărul de bronz al voievodului. În tot acest timp, gazoductul își face datoria și adevărații stăpâni ai inelelor stau cu mâinile pe robinete, gata oricând să le închidă pentru a ne demonstra că lumea cailor verzi pe pereți a cam trecut. Urmează România, cu coborâre pe partea dreaptă. Atenție la glezne, că peronul e cam strâmt.

”Academia Cațavencu” print 8 feb. 2016. Materialul a fost publicat dintr-o eroare de paginație sub semnătura lui Alexandru Ioan Scuza.

Bivole tatuat, îți voi spune o poveste

   Se făcea că printre zmei și prințese cu mărul oprit în gât, printre pitici și căsuțe de turtă dulce, amestecat printre caii devoratori de jar și cosițe blonde, își căuta drum câteodată, la ceas de seară, și un bou cu față de om. Era tuns cu lama, avea bicepșii umflați și pielea desenată cu țencușe ce-i lăsaseră urme oribile pe întreg corpul. Un munte de om cu față de jivină jigărită ce nu-și găsește locul printre semeni. În povestea mea, bruta cu fruntea de-o șchioapă pleacă într-o bună zi la munte cu prietena și grupul de amici. Nu voi lungi foarte mult ciorba, fiind convins că nu poți citi mai mult de două rânduri, și acelea scrise în grabă pe un telefon mai inteligent ca tine. Imaginația nu mă ajută foarte mult în cazuri din astea. Boul cu față de om urcă voios pe munte și la un moment dat calcă strâmb, prăvălindu-se în prăpastie. Cu coastele rupte, plin de sânge, neputând să se miște, personajul nostru e nevoit să aștepte salvamontiștii. Echipa pleacă în căutare, merge toată noaptea și pune la punct misiunea de extragere din hău a individului. Prima care ajunge la prostul lovit e o puștoaică de 21 de ani. Se cunosc, privirile li se intersectează. Bivolul nu mai e semeț, nu-și mai încordează pumnul să o lovească. Salvamontista îi acoperă rănile, montează câteva atele și comunică rapid prin stație cu colegii pentru a-l scoate de acolo întreg și fără a-i produce alte răni. Targa se pune în mișcare. Corzile vibrează. Nu se rup, deși povestitorul e sadic și și-ar dori o altfel de scenă.

   Nu-mi plac happy-end-urile când trebuie să aduc pe hârtie povești reale despre violența gratuită, nu mă simt comod când personajele nu au nimic în comun cu decența și ființele umane cu care ar trebui să ne putem înconjura zilnic. Dar sunt obligat să reacționez, imaginea acelei bestii musculoase ce-și înfige pumnii într-o copilă de 21 de ani mă irită și îmi comandă creierul într-un mod suspect, dezagreabil. Fac parte dintr-o categorie de oameni ce-și impun în fiecare moment să judece la rece, să nu reacționeze la primul impuls. Nu lovesc tastele sub imperiul vreunui gen de ranking, dar astfel de evenimente reușesc să-mi cuprindă fierea în căușul palmei și s-o scoată pe masă, în văzul lumii. Lighioane din acestea ce confundă celula închisorii și anturajul pestriț cu societatea normală în care ne-am dori cu toții să trăim, reușesc să descopere impulsuri ciudate până și în cele mai echilibrate persoane.

   Răul are rădăcinile înfipte la mare adâncime, totul ni se pare atât de normal și imposibil de eliminat, înjurătura, flegma mitocanului cu tricou mulat și lanț în jurul grumazului, toate aceste lucruri au devenit datini. Ne-am obișnuit ca pumnul să fluture liber pe stradă, prin baruri și restaurante, ca infractorii să comande, să pună bariere și să condiționeze traiul celorlalți în deplină colaborare cu poliția și administrația. Cete de pârnăiași, foști și eventuali candidați la gherlă, fac legea prin cartiere. Colindă occidentul ani de zile, omoară fete, le obligă să se prostitueze, organizează adevărate rețele mafiote prin care vând mașini de lux, droguri, arme și reușesc să acumuleze munți de bani de care nimeni nu întreabă nimic. Varsă comisioane regești în buzunarele unor polițiști, procurori și oameni politici, după care își continuă nestingheriți existența. Toate aceste mizerii se întâmplă sub ochii unei nații împietrite de teamă, nesigură, încordată din cauza lipsei de perspectivă și excesiv de dezorientată.

   Mi-am strâns jarul cailor și-l păstrez pentru mâine, proaspăt, gata de-o altă îmbucătură. Iar rugămintea mea către salvamontiști e simplă. Aveți grijă, prin baruri umblă tot felul de gloabe dezlegate. Un piolet în traistă nu strică niciodată.

”Academia Cațavencu” online 8 feb. 2016

Luxul de a NU fi partizan politic. Aceleași mecle anoste

   Dis-de-dimineață îmi clipocește messengerul și mă trage de mâneca ochiului, nedeschis încă. Luminița albastră îmi ridică genele și nu mă lasă să mă întorc pe partea dreaptă. DCP-ul îmi propune să scriu, mă îndeamnă la un dezmăț civic în fața gălățenilor mei din rândul cărora am plecat de mai bine de 15 ani, mă provoacă să arunc fraze întru penetrarea capei groase de lehamite ce a cuprins urbea. Vrea să dau cu virgula în toate părțile și să sap în creierul altora cu verbul. Nu știu ce să zic, nu știu ce-o să iasă, dar sunt convins că nu-mi va face cinste cu cafeaua promisă dacă voi călări lanurile cu bălării din prima zi.

   Amice, hai să stabilim încă de pe acum despre ce ai dori să scriu. Sunt la distanță, văd panoramic și îmi permit luxul de a nu fi partizan politic, sunt rece în a desțeleni pe unul și pe altul cu nume și prenume. Băieții ăștia sunt prea mici pentru cei care i-au votat, nu-i merită, și fac lucrurile mult prea prost și de prea mulți ani de zile pentru a le acorda un interes major. Mai mult, sunt mereu aceiași, aceleași mecle anoste din cârpă moale, ce dansează fals și șchiop pe valsul încrederii gălățenilor. Despre ei? Despre gropi? Despre șpăgile din instituții, vrei să scriem iar despre mârlanul fundamental ce populează doct funcțiile de decizie? Sau poate vrei să ne-aruncăm cu briciul în barba tuturor, stropind cu sânge pereții răbdării noastre? Aș vrea să stau pe-o bancă și să-mi ningă flori de tei pe cap, să nu-mi feresc picioarele de câînii hămesiți de foame, mi-aș dori să intru fără strângere de inimă în orice magazin fără teama de a întâlni cocalarul de serviciu, gata la orice oră să-mi îndrepte conduita. Visez o promenadă prin cartiere fără tone de cabluri suspendate, fără bizoni în șlapi ce scuipă coji din gură și trag smeriți cu deștu’ cruci din cap până-n buric, aș mai avea avea nevoie de muzică-n surdină atunci când beau cafeaua la terasă și de patroni fără lănțug la gât.

   Cum facem, amice DCP? Scriem așa, croim pe linia asta? Mă primește ”Viața Liberă” slobod și fără prea multe păcate? Pentru că eu, căpșunarul, îmi fac timp pentru ai mei cu dragă inimă. Și nu sunt aere. Deși unii, mai sărăcuți la minte, ar putea cădea-n ispita etichetei. E doar o poftă de-a mai pune litere în frază și o invitație la care răspund cu drag.

”Viața Liberă” print/online 3 feb. 2016

Stoluri de gâște pe infinitul cer al prostiei noastre

   Ești un băiat citit, ai trecut destul de onorabil prin abecedar și prin manualele de gramatică din școala primară, nivelul la care ai ajuns îți permite să nu-l confunzi pe Ionel cu Păstorel, chiar dacă numele de familie ne poate ameți câteodată și poți folosi chiar și diacritice în fraze. E bine până aici, mai ai nevoie de niște gel în păr, o bună legătură la net și mai ales un bagaj mediu de cunoștințe informatice pentru a naviga liniștit pe valurile mass-media. Pe lângă toate astea, ești un individ fără scrupule, gata să profite de slăbiciunile celor din jur – ”calitate” esențială pentru cei care vor să facă bani din prostia altora.

   Ce faci în acest moment, tu, hahaleră mică și gingașă? Te pui pe treabă, bineînțeles: localizezi segmentul de populație cel mai slab de înger, credulii, naivii, pui ”țintă-piept” pe toți cei care nu-și pot începe ziua dacă nu se îmbibă cu profunzimile horoscopului și nu au primit mesajele astrale din Saturn, zâmbești către credincioși și către adepții flamurilor geto-dace cu cap de lup și viezuri pe tichie și bagi din top. Mai ai nevoie și de liotele de gură-cască incapabile să deosebească o știre de un fonfleu, și gata rețeta: croiești o pagină web și ai făcut un business.

   Ce vrea ”gâscanul”? Să-i fie luate mințile. Ok, să i le luăm! Cu știri neverificate și copy/paste la kil, cu jumătăți de adevăruri, insinuări de un prost-gust teribil pentru care nimeni nu răspunde, poze cu urmele lăsate de chiloți pe fundul vedetelor de circumstanță și mai ales cu furăciuni. Da, cu furăciuni fără milă. Cu fragmente luate porcește de pe site-uri și agenții, de pe bloguri și ziare, fraze răstălmăcite și puse de-a valma cu titluri bombastice, numai bune de a umple ochiul prost al consumatorului de șușanele – ”Dă click, neamule, să vezi ața de la tamponul Maricicăi!”

   Și ”gâscanul” dă cu click-ul. Atunci începe să clipocească ferm o reclamă de care nu poți trece până nu se scurg cel puțin 15 secunde. Și se duc. Doritorul de ațe de tampon rezistă. El vrea să vadă ața. Și buca Maricicăi. Că de aceea are net și e conectat pe cablu.

   Iar tu, hahaleră mică și gingașă, râzi în pumni de prostia lumii și de neputința de a discerne. Și faci un ban grămadă pentru că gospodina vrea să vadă un bust de pompier, o puță de Brad Pitt, iar mucosul ce chiulește de la ore vrea să știe dacă gagica sexy de la meteo și-a mai înfipt un piercing în gurgui. Asta vrem, asta avem. De atât suntem capabili ca societate consumatoare de informație. Unii dau șușe, alții legende cu daci, draci și laci. Mai sunt și staruri cu pretenții ce publică sirene deșelate cu nisip în nas. Și ”gâscanul” culege. Click cu click. Și stă cu nasul în bariera unui spot penibil.

   Eu sunt Taur, astrele mi-s potrivnice azi. Așa că plec să ling un Distonocalm.

”Academia Cațavencu” online 2 feb. 2016