Asasinii cu arme vs. asasinii cu vorbe

   M-a surprins să constat uneori că sunt mulțumit de existența actelor de terorism, de barbarii ce iau avioane și le lovesc de blocuri, de crimele săvârșite de jihadiștii radicali, de cei ce au sechestrat peste 200 de fete în Africa, de bombele puse în trenurile din Madrid și în metroul din Londra, de gloanțele trase în capetele caricaturiștilor de la Charlie Hebdo. Sunt mulțumit în general de tot ce înseamnă exhibarea propriei demențe în public și de efectele acesteia.

   Dacă nu ar fi existat aceste acte criminale aș fi continuat să cred că încă mai suntem un popor blând, Anele lui Manole și miorițe de muls, creștini până-n măduva oaselor gata să vărsăm cascade de lacrimi pentru cele mai mici suferințe ale semenilor noștri. Dar nu este așa, actele barbare au scos la iveală tembelismul din capul multora, am văzut multe reacții rasiste, xenofobe, ultranaționaliste, gesturi exagerate ale unora de a-și apăra ceea ce-și imaginează că dețin. Avem, ca nație, aceleași beteșuguri ca oricare alta, în únele cazuri particulare poate că suntem mult mai suferinzi. Expunerea la aceste valuri de crime odioase ne-a scos la suprafață aceleași expresii de ură și intoleranță întâlnite cam peste tot în lume. Suntem și noi la fel de săraci sufletește și bolnavi emoțional ca o mare parte din populația europeană. Vina o poartă sistemul de valori pe care îl avem, educația ce ni se dă, incompetența multora dintre părinții și profesorii ce mimează doar faptul că-și fac datoria, precum și neputința noastră de a diseca până la extenuare orice tip de informație ce ne este adusă la cunoștință. Ignoranța, lipsa de interes, jemanfișismul extrem de găunos duc către o dezumanizare progresivă și permanentă.

   Ca persoană ce am încercat mereu să măsor de cel puțin două ori înainte de a spune, scrie sau a face ceva, mă simt victimă a acestei societăți bolnave, fără pic de empatie, incapabilă de foarte multe ori să înțeleagă lucruri bazice. Mă simt victimă a intoleranței gratuite, a prostiei dusă la rang de virtute, a frazelor emise fără nici cel mai mic efort de a conține o doză minimă de echilibru, mă simt victima unei părți importante a populației imbecilizată de dogme, tradiții, obiceiuri care de care mai ireale și fantasmagorice.

   Mi-aș dori ca această parte a societății să aibă parte doar de gineri sau nurori de altă rasă, culoare, naționalitate sau orientare sexuală, mi-aș dori să se confrunte direct măcar o dată în viață cu ”pericolele” pe care le vede la tot pasul. Mi-aș dori ca mulți să simtă răceala unei guri reci de mitralieră în tâmplă, să doarmă pe sub poduri, în parcuri sau în pădure, să trăiască cu mai puțin de 1 euro pe zi, copiii lor să nu aibă apă curentă sau pâine în dulap, mi-aș dori să-și pună sandalele scumpe pe gleznă și să facă o plimbare pe jos, la 40 de grade, de la București la Giurgiu. Nu e Sahara, dar pot suferi puțin de sete și de cald. Mi-aș dori ca orice emițător de fraze să aibă puterea de a se pune în pielea celui pe care îl judecă. Dar știu că este imposibil. Educația primită este atât de goală, încât nu vor face aceste lucruri niciodată.

   Tocmai de aceea continui să mă simt victimă. Și să mă bucur că asasinii cu arme au fost capabili să-i descopere pe cei vocali, bine îmbrăcați, tunși modern, parfumați, de lângă mine.”

”Academia Cațavencu” online 22 sept. 2015

Reclame

Lecții despre diaspora

   Cârtim pentru că ne pasă. N-am uitat că-n spate sunt ai noștri, familiile, chioșcul de pâine, cinema-ul și băncile din parc, n-am uitat nici un moment că am plecat cu gândul, foarte mulți dintre noi, de a ne-ntoarce. Nu suntem toți ”răducioi” contemporani și nu ne-am pus curul în palme așa cum nenumărați tembeli afirmă cu gura până la urechi. Încă avem drept de cuvânt și de vot, atât timp cât ne rămân pașapoartele în buzunare, atât timp cât cumpărăm case în țară și plătim, cum statul cere, impozite și dări, încă putem s-avem opinii atâta vreme cât am văzut că există țări unde nu se cheltuiesc miliarde pe panseluțe fără a face pușcărie, putem să cerem ca oamenii să se miște, să gândească și să acționeze și altfel. Deoarece, spre deosebire de cei ce-au rămas la ”parizerul național”, noi am văzut și altceva, avem ceea ce se numește ”termen de comparație”.

   Cârtim pentru că nu vom putea fi niciodată o Nouă Zeelandă, o altă Canadă, o a doua Suedie sau o mini-Americă, dar măcar vedem pe-afară că alții au renunțat la gaura din curte, au apă pe conductă și gaz pe țeavă, pun hârtiile la coș și prăjesc cârnații în locuri special amenajate. Au grijă de câini și nu conviețuiesc cu haitele flămânde, violurile nu-s tratate cu indulgență și potăile politice au viață scurtă. Discursul conform căruia ”am plecat și nu ne mai privește” este inept și fără scuză. Mulți tac pentru că muncesc ca niște sclavi de dimineață până seara, au copii de crescut și de trimis la școală, bănci de plătit, rufe de spălat și multe guri de hrănit, foarte mulți s-au lovit în ultimii ani de criza economică, iar cheful de-a pălăvrăgi pe facebook s-a mai stins.

   Cârtim pentru că treningul cu sclipici, poza cu bemveu și bancnotele ce flutură sfidător nu au pentru toți aceeași grotescă relevanță, unora dintre noi le-a mai rămas o urmă de creier și câteva taste de bătut. Nu vorbim pentru a da lecții de democrație sau de civilizație occidentală, ci pentru că dacii sau Brătienii sunt incapabili să ne mai ajute cu ceva. Indivizii ce ne poartă din barcă-n barcă acum, aleși prin vot, desigur, sunt doar niște jalnici mafioți cu limba dulce și cămăși călcate la dungă. Atenția trebuie să ne fie canalizată către ”azi” și ”mâine”, lăsați-i pe strămoși să doarmă-n liniște, nu se mai pot ridica din groapă. Iar dac-ar face-o, mai în glumă, mai în serios, ne-am pune la rând ca să le pupăm, smeriți, moaștele.

   Cârtim din poziția celui ce e departe, la mii de kilometri. Distanța aduce echilibru și răcoare oricărui tip de discurs, suntem la mijloc, între casă și noua gazdă, putem palpa zilnic diferențele. Am plecat pentru a ne fi mai bine, dar răul nu se șterge cu mopul. Vorbim și pentru că există doar două variante: cei de-acasă ne vor asculta și pe noi sau își vor înfunda vata în urechi. În cazul celei de-a doua, măcar vom putea dormi cu conștiința împăcată.

   Cârtim pentru că nu suntem diaspora. Suntem noi, dintre voi, cei ce-am plecat un pic pentru a veni cu lumea înapoi.

Apărut în ”Academia Cațavencu” și ”Viața Liberă”

Prof. Univ. Dr. Cristiana Sîrbu, asasin al limbii române

   Priviți cu atenție următoarele fotografii având la îndemână o cutie de Colebil. Doamna prof. univ. dr. Cristiana Sîrbu este o prezență agreabilă. Doar că pur și simplu produce vomă prin modul în care masacrează limba română. Școala românească ce produce, din păcate, și tâmpiți are la catedră și profesioniști de acest calibru jalnic. Este a mia dovadă că abatorul numit industrie a titlurilor pe bandă rulantă a mai scos un produs finit.

   Personajul din imagine apare în fotografii alături de Ion Iliescu, Petre Roman, Liviu Dragnea, Emil Constantinescu, ofițeri ai armatei. Irelevant pentru mine. Dar ilustrativ pentru a ne da seama cum se practică mersul de-a bușilea pe piscurile parvenirii. Gusturile doamnei pentru mașini, bluze transparente, poptămaș și teotrandafir sunt vizibile. Nimeni nu-i perfect.

   Mergeți pe vârfuri pe wall-ul d-nei Sîrbu. Nu o deranjați dacă doriți să-i vedeți postările și asasinatele ortografice. La primul aviz, acest tip de persoane închid pagina și fac curățenie. După aceea, nici măcar gura nu le mai miroase. Călătorie plăcută. Și gândiți-vă doar un moment: copilul dvs. poate primi educație din partea dânsei.

   Vă doresc ”succesuri”. Abia e luni. Mulțumiri sursei.

   Cazul Cristiana Sîrbu a fost preluat și de mass-media națională: video Observator Antena 1, B1TV, Adevărul, Nasul TV, Academia Cațavencu, Ziua News și de numeroase pagini web de informații.

observatorsincron
Enter a caption

   ”Doamna Cristiana Sîrbu, doctor în Ştiinţe Agronomice şi profesor universitar în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti are o viaţă socială foarte activă pe care o împărtăşeşte cu fanii de pe Facebook. Paul Gabor, un internaut, a realizat chiar o galerie cu câteva dintre „piesele de rezistenţă” – Adevărul

   ”Cristiana Sîrbu, fosta consilieră a lui Ion Iliescu și Emil Constantinescu, ditamai profesorul universitar, așa cum îi place să se laude, pocește limba româna mai ceva ca Maria Grapini. Pesemne, în semn de solidaritate cu europarlamentarul pus la zid de oamenii răi din presă pe motive de gramatică știrbită, doamna fostă comunistă, actuală analfabetă, Cristiana Sîrbu, nu a vrut să-și lase colega de prostie singură. Așa că s-a dat în stambă, s-o vadă toată lumea, inclusiv elevii de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti cărora le predă „an” română. Da, da, ați citi bine. Doamna Cristiana Sîrbu se exprimă și scrie nazal…. adică [an]… căci „î”-ul este arestat în sutien. Priviți cu atenție imaginile selectate de blogger-ul Paul Gabor, iar apoi dezbatem!” – Nașul TV

   ”Sărmâna, doamna Adela, sărmâna şi lu doamna Grapini, ţineţio tot aşea şi vă mulţumim că exista-ţi! Voi, cei fără doctorat şi Steaua României, v-aţi prins acum de ce-i mai bine să fii refugiat sirian decât român european? 🙂 Cetăţean român admirator şi popularizator: Paul Gabor – om simplu, din popor, cu Facebook.” – Academia Cațavencu